x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO.Procurorul Iacobescu rupe tăcerea. De ce nu s-a stabilit adevărul în dosar, mulţi alţii trebuiau trimişi în judecată alături de Bercea

VIDEO.Procurorul Iacobescu rupe tăcerea. De ce nu s-a stabilit adevărul în dosar, mulţi alţii trebuiau trimişi în judecată alături de Bercea

25 Iun 2014   •   23:09
VIDEO.Procurorul Iacobescu rupe tăcerea. De ce nu s-a stabilit adevărul în dosar, mulţi alţii trebuiau trimişi în judecată alături de Bercea

O echipă a Antena 3 l-a intervievat pe procurorul Eugen Iacobescu, cel căruia i-a fost retras dosarul pe motiv că a declarat în presă că la dosarul de tentativă de omor aflat în instrumentare pe rolul Parchetului Tribunalului Olt care îl viza pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, există interceptări în care apare numele lui Mircea Băsescu, fratele şefului statului,

Procurorul Iacobescu a declarat că el nu a renunţat la luptă, în ciuda faptului s-a retras din viaţa publică şi că a depus la CEDO o plăngere împotriva CSM pentru eliminarea sa din sistemul juridic.

Întrebările pe care le pune public procurorul Iacobescu.
- De ce dl. Blejnar nu i-a confiscat averea lui Bercea Mondial, pentru evaziunea de 70 de miliarde?

- De ce Parchetul n-a confiscat averea lui Bercea Mondial, pentru că instanţa stabilise o evaziune de 3 miliarde iar avearea lui Bercea este considerabilă...

- De ce mi-au luat dosarul şi de ce n-au stabilit adevărul în acest dosar? L-au trimis numai pe Bercea Mondial pentru tentativă de omor...Şi alţii trebuiau trimişi în judecată, mulţi, mulţi trebuiau să fie trimişi în judecată alături de Bercea



×