Actorul Vladimir Găitan a declarat că actorul Dumitru Rucăreanu a fost un om "discret" de care îl leagă amintiri foarte frumoase.
"A fost discret şi mă leagă amintiri frumoase de el. A fost un om cu mult umor şi cu o viaţă foarte specială. Pot spun cu mâna pe inimă că a murit ultimul boem frumos al breslei noastre. A fost un boem toată viaţa, elegant şi foarte special, foarte special", a declarat Găitan pentru Agerpres.
El a spus că actorul părea în ultimul timp "împăcat" cu soarta lui, "cu ce urma să se întâmple", şi că a cerut să nu mai fie distribuit în spectacolul "Escu".
"Am jucat cred că ultimul spectacol al lui în teatru (n.r. - Teatrul de Comedie), în "Escu". Era un om împăcat cu ce urma să se întâmple. A fost întotdeauna un om cu picioarele pe pământ Titi şi ştia ce urmează. Era puţin obosit şi m-a rugat, pentru că într-un fel eu răspundeam de spectacol să nu-l mai programez pentru că n-ar mai vrea să joace. M-a întristat abandonul acesta al lui, dar l-am înţeles, era după operaţie şi era foarte, foarte retras. De altfel, aşa a şi murit. Noi am aflat doar după două zile. S-a închis, cum s-ar spune, în casă şi singurii care au ştiut de el au fost doi oameni, foarte apropiaţi în perioada aceea de el", a afirmat Găitan.
Artistul a spus că l-a "simţit" că vrea să se retragă şi nu a insistat.
"Atât ştiu că i-am spus: Titi, pentru moralul tău. El a zis: Nu mai am răbdare să stau în scenă. Eu mai am foarte puţin şi aş vrea să nu mai... Asta a fost retragerea lui, asta e tot ce pot să vă spun", a mai spus Găitan.