x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator CNA vrea ca volumul sunetului din timpul reclamelor să fie egal cu cel din timpul programelor radio şi tv

CNA vrea ca volumul sunetului din timpul reclamelor să fie egal cu cel din timpul programelor radio şi tv

18 Iun 2013   •   17:20
CNA vrea ca volumul sunetului din timpul reclamelor să fie egal cu cel din timpul programelor radio şi tv
Sursa foto: Alexandra Pandrea/Intact Images

CNA a recomandat, în şedinţa de azi, ca volumului sunetului în programele de radio şi televiziune să fie egal cu cel din timpul programelor obişnuite, astfel încât să fie eliminat discomfortul creat telespectatorilor şi ascultătorilor, instituţia primind mai multe reclamaţii în care cetăţenii se plângeau că volumul reclamelor este mult mai mare decât al programelor curente.

Recomandarea a fost adoptată de membrii CNA cu câteva modificări la propunerea Narcisei Iorga, care a cerut eliminarea oricăror termene de punere în aplicare a acestei recomandări. Iorga a atras atenţia că CNA nu deţine echipamente pentru a măsura volumul sunetului în programele difuzate de posturile de televiziune şi radio.

Potrivit unei reclamaţii, "volumul sonorului în timpul spoturilor publicitare este cu aproximativ 20-30% mai mare decât în timpul emisiunilor/ filmelor difuzate".

"În ultimii ani, sonorul reclamelor a devenit mult mai mare, astfel încât e deranjant. Este clar o strategie de marketing pentru a atrage atenţia la spoturile publicitare. Nu mi se pare normal ca, la fiecare 20 de minute, să trebuiască să dau mai încet sonorul pentru că începe brusc televizorul să urle şi apoi, când se termină, să dau mai tare pentru că nu se mai aude nimic", se arată într-o altă sesizare transmisă CNA. 

×
Subiecte în articol: volum reclame cna narcisa iorga