Dacă în ultimele două zile,vremea a fost predominant frumoasă aproape în toate regiunile ţării, începând de astăzi, aspectul vremii se va schimba radical, mai ales în regiunile din sudul şi estul ţării, unde va deveni în general închisă.
Ţara noastră se va situa astăzi şi în următoarele două zile în zona de cuplaj dintre Ciclonul Mediteranean şi Anticiclonul Est-European, iar, în aceste condiţii, formaţiunile noroase ce aparţin primei formaţiuni barice menţionate se vor deplasa dinspre sudul Peninsulei Balcanice până în sudul şi sud-vestul României, unde vor genera precipitaţii sub formă de ploaie. Pe de altă parte, circulaţia aerului la nivelul solului se va face din ce în ce mai intens dinspre Marea Neagră, aducând un plus de căldură şi umezeală dinspre mare spre uscatul mai rece, astfel se vor crea condiţii de suprasaturaţie şi norii vor fi stratiformi, iar ceaţa va fi asociată trecător cu burniţa. Vântul va prezenta intensificări mai ales în regiunile sudice şi împreună cu umezeala ridicată vor accentua senzaţia de rece, deşi temperaturile nu vor fi foarte coborâte. Nord-vestul ţării va avea o vreme mai plăcută, iar valorile termice din următoarele zile vor fi mai blânde. (meteorolog Mihăiţă Hustiu)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 90C min.: 50C
Periferie: max.: 80C min.: 40C
Azi (vineri):
Cerul va fi temporar noros. În primele ore vor fi condiţii de ceaţă, iar în cursul nopţii va ploua. Vântul se va intensifica, devenind în general moderat.
Mâine (sâmbătă):
Cerul va fi noros şi temporar va ploua mai ales în cursul zilei. Vântul va sufla moderat. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante. Maxima: 7°C; minima: 3°C.
Poimâine (duminică):
Cerul va fi noros, vor fi condiţii de ceaţă şi trecător va ploua slab sau va burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima: 7°C; minima: 2°C.
LA MUNTE
Azi (vineri):
Cerul va fi temporar noros. Îndeosebi în a doua parte a intervalului vor cădea precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va prezenta intensificări locale. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative.
Mâine (sâmbătă):
Cerul va fi mai mult noros. Mai ales în cursul zilei vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, pe arii relativ extinse în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Temperatura aerului va scădea uşor faţă de intervalul precedent, mai ales la valorile din cursul nopţii.
Poimâine (duminică):
Cerul va prezenta înnorări şi îndeosebi în Carpaţii Meridionali pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, cu precădere fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul precedent.
PRESIUNEA ATMOSFERICĂ
Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.
Azi (vineri):
Presiunea atmosferică va scădea uşor de la valori în jur de 759 mm Hg până la valori în jur de 757 mm Hg.
Mâine (sâmbătă):
Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative, menţinându-se la valori în jur de 757-758 mm Hg.
Citește pe Antena3.ro