Ieri, aria de nebulozitate aferentă sistemului frontal care a pătruns în ţara noastră încă din cursul nopţii de miercuri spre joi a determinat un cer mai mult noros în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în restul regiunilor, din cauza instabilităţii atmosferice, norii s-au format şi s-au dezvoltat în a doua parte a zilei, când au fost şi descărcări electrice.
În întreaga ţară, precipitaţiile au fost puţine şi slabe cantitativ, sub formă de ploaie, iar în zonele montane şi sub formă de lapoviţă şi de ninsoare. Tot ieri, la orele prânzului, la munte era un strat consistent de zăpadă cu grosimi de până la 25 cm la Predeal, 68 cm la Păltiniş, 72 cm la Sinaia, 71 cm la Stâna de Vale, 95 cm la Semenic şi 97 cm la Ceahlău Toaca. Şi ca urmare a faptului că vor mai fi ninsori, grosimea statului de zăpadă ar putea creşte sau se va menţine la fel ca acum, în condiţiile în care valorile de temperatură vor rămâne preponderent negative. Deşi doar pe creste vântul va sufla moderat, cu unele intensificări, riscul de avalanşe rămâne ridicat, mai ales că mare parte din umezeala care se va transforma în ninsori va fi dinspre Marea Neagră. Activitatea acestuia va fi în diminuare, iar retragerea sa către Europa de Răsărit va începe abia din a doua parte a zilei de duminică. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 11°C min.: 3°C
Periferie: max.: 10°C min.: 2°C
Azi (vineri):
Cerul va fi mai mult noros şi va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în primele ore ale zilei. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii importante.
Mâine (sâmbătă):
Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei va ploua. Vântul va sufla în general moderat, cu unele intensificări pe alocuri. Presiunea atmosferică va creşte. Maxima: 10°C; minima: –3°C.
Poimâine (duminică):
Cerul va prezenta înnorări şi vor fi averse de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat. Vor fi condiţii de ceaţă. Maxima: 11°C; minima: 0°C.
LA MUNTE
Azi (vineri):
Vremea se va răci uşor. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea precipitaţii slabe sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Noaptea, pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă.
Mâine (sâmbătă):
În Carpaţii Orientali şi Meridionali, cerul va fi mai mult noros şi mai ales ziua va ninge. În Carpaţii Occidentali vor fi înnorări îndeosebi în prima parte a zilei, când va ninge slab, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va prezenta intensificări. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă. Noaptea, pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.
Poimâine (duminică):
Cerul va fi mai mult noros în Carpaţii Orientali şi în estul Carpaţilor Meridionali, unde pe arii relativ extinse va ninge. În restul zonelor montane, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă. Îndeosebi spre sfârşitul intervalului, pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă.
METEO EXTREM
Atenţionările meteorologice de astăzi sunt relativ puţine în Europa. În nordul continentului, în Suedia, întâlnim avertizare cod galben pentru ninsoare, cod întâlnit şi în cea mai mare parte a Ungariei. Sudul Greciei are parte de avetizare cod galben pentru descărcări electrice, iar în nord-estul ţării, de unul pentru ninsori abundente. Austria are un cod galben pentru ploi abundente şi unul portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului, iar în Spania revine codul portocaliu pentru agitaţie maritimă.
PROGNOZA ÎN EUROPA
Cerul va fi mai mult noros, exceptând Portugalia, Spania şi Italia, unde va predomina o vreme frumoasă, specifică acestor zone în perioada în care ne aflăm. Vor cădea precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie, în ţările centrale şi de sud-est. Vor predomina ninsorile în zonele montane şi doar izolat în nordul şi nord-estul continentului. Vântul va sufla cu putere în Arhipelagul Britanic şi în regiunile cu ploi, unde, din cauza intensificărilor, acestea vor căpăta aspect de aversă. Temperatura aerului va creşte uşor în nord, centru şi sud. Valorile vor marca o scădere în sud-estul extrem, iar în rest nu se vor modifica semnificativ, majoritatea maximelor urmând a fi foarte apropiate de cele înregistrate în intervalul precedent de prognoză. Presiunea atmosferică îşi va modifica uşor valorile în nordul continentului, unde ninsorile vor fi mai puternice. (meteorolog Adrian Boariu)
Citește pe Antena3.ro