În zona depresionară din zona central-estică şi sud-estică a Europei s-au individualizat două nuclee ciclonice, unul în Marea Egee şi altul în nordul României cu centrul de minimă presiune în Ucraina.
Periferia frontului atmosferic ce a traversat ţara de la vest la est a adus ninsori pe arii extinse în regiunile intracarpatice, dar şi în Subcarpaţii Olteniei şi Munteniei, precum şi la munte, local în Dobrogea şi izolat în sudul Moldovei, reînnoind stratul de zăpadă din aceste regiuni.
- meteorolog Doina Mărăşoiu
Temperaturi maxime azi în ţară:
Bacău 5°CBaia Mare 2°C
Braşov 2°C
Buzău 6°C
Cluj-Napoca 3°C
Constanţa 7°C
Craiova 6°C
Deva 4°C
Galaţi 5°C
Iaşi 4°C
Miercurea-Ciuc -2°C
La munte
AZI (DUMINICĂ):Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului va fi în scădere uşoară, îndeosebi în cursul nopţii.
MÂINE (LUNI):
Vremea va fi rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ninge. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va fi mai scăzută decât în intervalul precedent.
POIMÂINE (MARŢI):
Vremea se va menţine rece, geroasă noaptea şi dimineaţa. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va mai ninge. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.
Bucureşti
AZI (DUMINICĂ):Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ninsoare slabă. Maxima: 6°C; minima: -4°C
MÂINE (LUNI):
Cerul va fi mai mult noros ziua, iar în primele ore va mai ploua. Noaptea, treptat, nebulozitatea se va diminua. Maxima: 3°C, iar minima: -6°C.
POIMÂINE (MARŢI):
Cerul va fi temporar noros, iar vântul slab până la moderat. Maxima: 2°C, iar minima: -6°C.
Citește pe Antena3.ro