Circulaţia aerului în zona geografică a României a fost predominant nordică ieri şi alaltăieri.
Va fi vestică astăzi şi mâine, iar în zilele următoare se va orienta dinspre sud-vest şi sud către nord-est şi nord. În aceste condiţii, mai multe sisteme noroase vor evolua de la vest către est, aducând precipitaţii, dar şi aer cald. Ninsorile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ploaie. Mai multe precipitaţii vor fi în regiunile din jumătatea de nord, la deal şi la munte. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI
Azi (duminică):
Cerul va prezenta unele înnorări, iar vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va scădea. Maxima: 2°C; minima: –6°C.
Mâine (luni):
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab. Maxima: 8°C; minima: –4°C.
Poimâine (marţi):
Vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil. Maxima: 10°C; minima: –3°C.
LA MUNTE
Azi (duminică):
Cerul va prezenta înnorări şi va ninge în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla moderat, cu intensificări pe creste. Temperatura aerului va creşte uşor faţă de intervalul anterior.
Mâine (luni):
Cerul va fi mai mult noros şi vor cădea ninsori pe arii extinse în Carpaţii Orientali şi local în Carpaţii Occidentali şi Meridionali. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla tare, îndeosebi pe creste.
Poimâine (marţi):
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nordul Carpaţilor Orientali, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în zona înaltă. Pe arii restrânse, dimineaţa va fi ceaţă.
Citește pe Antena3.ro