x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vremea probabilă 30 octombrie 2008

Vremea probabilă 30 octombrie 2008

de Dan Panaitescu    |    30 Oct 2008   •   00:00

În regiunile din jumatătea de vest, ieri au fost înnorări şi ploi slabe, îndeosebi în zona Banatului. În restul teritoriului a predominat o vreme frumoasă, doar cu ceaţă pe arii restrânse, îndeosebi la primele ore, mai ales în Câmpia Română, dar temperatura aerului a mai crescut.



Creşterea de temperatură va continua în zilele ce urmează. Regimul termic se va situa cu mult peste cel normal la această dată; majoritatea maximelor vor depăşi la amiază valoarea de 20 de grade, iar minimele negative vor dispărea chiar şi din depresiunile situate în estul Transilvaniei. Formaţiuni noroase vor traversa ţara noastră când dinspre vest către est, când dinspre sud-vest către nord-est, însă mai bine organizate şi cu un comportament gen sistem frontal vor fi cele care începând de diseară vor determina averse în jumătatea de vest, apoi şi în cea de est. În Banat, Crişana, sud-vestul şi partea central-nordică a Transilvaniei, aversele vor fi însoţite de descărcări electrice relativ însemnate cantitativ. Se va intensifica vântul în Câmpia de Vest, la munte şi în extremitatea de răsărit. (meteorolog Romica Jurca)

BUCUREŞTI


Centru:     max.: 200C    min.: 80C
Periferie:     max.: 210C    min.: 90C

Azi (joi):
Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări în cursul nopţii, iar spre dimineaţă vor fi condiţii de ploaie slabă.

Mâine (vineri):
Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări. Maxima: 23°C; minima: 9°C.

Poimâine (sâmbătă):
Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Maxima: 22°C, minima: 10°C.

LA MUNTE


Azi (joi):
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai accentuate spre seară şi în cursul nopţii, când va ploua pe arii extinse în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali. În restul zonei montane vor fi izolat ploi slabe spre sfârşitul intervalului. Vântul va prezenta intensificari.

Mâine (vineri):
Regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele obişnuite pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în prima parte a zilei în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde doar pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va continua să prezinte unele intensificări.

Poimâine (sâmbătă):
Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în Carpaţii Occidentali, mai ales în cursul nopţii şi pe arii restrânse în rest. Temperatura aerului se va menţine la valori comparabile cu cele din intervalul precedent.

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ

Presiunea atmosferică reprezintă forţa exercitată de aerul atmosferic pe unitatea de suprafaţă. Aceasta se măsoară cu ajutorul barometrului, iar înălţimea coloanei de mercur a acesteia variază în strânsă legătură cu starea vremii. Presiunea atmosferică normală este de aproximativ 760 mm Hg.

Azi (joi):
Presiunea atmosferică va scădea uşor de la valori în jur de 754 mm Hg până la valori în jur de 751 mm Hg.

Mâine (vineri):
 Presiunea atmosferică va creşte de la valori în jur de 751 mm Hg până la valori în jur de 758 mm Hg.

Dacă eşti martorul unor fenomene meteo extreme, fotografiază sau filmează şi trimite imaginile la meteo@jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: meteo