Cel de-al doilea este valabil până duminică la ora 08:00 şi este emis pentru intensificări puternice ale vântului. Codurile galbene acoperă aproape 80% din suprafaţa ţării noastre, singurele judeţe care nu intră sub incidenţa acestora fiind Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Arad şi Caraş Severin.
În următoarele zile, situaţia nu va fi prea roz nici în Capitală, temperaturile nocturne ajungând diseară până la -18°C, iar intensificările vântului vor accentua senzaţia de frig. Va mai ninge, în special noaptea, dar cantităţile de precipitaţii vor fi mai reduse decât până acum. Nici la capitolul maxime diurne nu stăm foarte bine, acestea fiind cuprinse între -6°C şi -8°C. Mâine nu va fi nici o schimbare, iar duminică ninsoarea se va opri, însă ceaţa îşi va face simţită prezenţa. Temperaturile nu vor suferi nici o modificare faţă de ziua de azi.
La munte se va înregistra aceeaşi scădere a temperaturii, iar în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi cu totul izolat în rest, mai ales seara şi noaptea va ninge abundent, îngroşând stratul de zăpadă deja existent. Mâine va mai fulgui dimineaţa, temperaturile vor rămâne neschimbate, iar duminică ninsoarea se va opri şi doar vântul îşi va mai face simţită prezenţa.
În restul ţării, temperaturile vor fi foarte scăzute, ajungând chiar la -26°C în depresiunile intramontane din Transilvania. Situaţia va fi similară şi în restul regiunilor. Azi şi mâine va mai ninge din ce în ce mai slab, iar duminică ninsorile se vor opri, cerul devenind variabil. Această degajare a cerului va fi propice pentru scăderea temperaturilor, care duminică vor atinge cele mai scăzute valori din această iarnă.
Având în vedere toate aceste considerente, vă oferim mai jos câteva sfaturi utile care va pot ajuta să treceţi mai uşor peste această perioadă.
Mai frig la Întorsura Buzăului decât la Miercurea Ciuc!
Cele mai scăzute temperaturi din acest an au fost înregistrate, vineri dimineaţă, în mai multe localităţi din judeţul Covasna, la Întorsura Buzăului şi la Sfântu Gheorghe. Aici s-au înregistrat minus 24 de grade Celsius, în timp ce în Harghita, la Miercurea Ciuc, au fost minus 23 de grede Celsius.
La Întorsura Buzăului, termometrele au indicat, vineri dimineaţă, minus 24 de grade C, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată în acest an în zonă. Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată la Întorsura Buzăului a fost în februarie 2005, când în zonă au fost minus 36 grade Celsius.
Vineri dimineaţa şi la Sfântu Gheorghe s-au înregistrat minus 24 grade Celsius, iar în zona oraşului Baraolt au fost minus 20 de grade Celsius. Temperaturi extrem de scăzute s-au înregistrat, vineri dimineaţă, şi în judeţul Harghita.
Potrivit meteorologului Tanko Karoly de la Staţia Meteo din Miercurea Ciuc, în reşedinţa judeţului s-au înregistrat minus 23 de grade Celsius, la Joseni au fost minus 20 de grade, la Topliţa minus 17 grade, iar la Odorheiu Secuiesc s-au înregistrat minus 14 grade Celsius.
Temperaturile au coborât, vineri dimineaţă, până la minus 24,5 grade Celsius şi în judeţul Braşov, iar meteorologii afirmă că temperaturile vor scădea şi mai mult în perioada următoare. Vineri dimineaţă, la Ghimbav au fost minus 24,5 grade Celsius.
Potrivit meteorologului Nicolae Rusan de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud, temperaturi foarte scăzute au fost şi la Făgăraş, unde s-au înregistrat minus 21,6 grade şi la Predeal, unde au fost minus 16,5 grade Celsius. Conform sursei citate, în noaptea de vineri spre sâmbătă se aşteaptă temperaturi şi mai scăzute.
Citește pe Antena3.ro