x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ziua Imnului Naţional RESTICŢIONEAZĂ, marţi, traficul pe Calea Victoriei. Vezi RUTELE OCOLITOARE

Ziua Imnului Naţional RESTICŢIONEAZĂ, marţi, traficul pe Calea Victoriei. Vezi RUTELE OCOLITOARE

28 Iul 2014   •   14:02
Ziua Imnului Naţional RESTICŢIONEAZĂ, marţi, traficul pe Calea Victoriei. Vezi RUTELE OCOLITOARE
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Traficul rutier va fi restricţionat marţi, în intervalul orar 8,30 - 10,00, pe calea Victoriei, între str. Dem I. Dobrescu şi bd. Regina Elisabeta, iar între orele 6,00-10,00 pe str. Constantin Mille între calea Victoriei şi str. Brezoianu, cu ocazia ceremoniei militare prilejuită de Ziua Imnului Naţional al României, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional.

'Pe timpul intonării imnului, va fi restricţionată circulaţia pentru aproximativ 10 minute şi pe bd. Regina Elisabeta între Piaţa Universităţii şi str. Ion Brezoianu. Totodată, în aceeaşi zi, începând cu ora 6,00, până la finalizarea ceremoniei, va fi interzisă oprirea autovehiculelor pe str. Constantin Mille între calea Victoriei şi str. Brezoianu', informează un comunicat al Brigăzii Rutiere.

RUTE OCOLITOARE: bd. Lascăr Catargiu - bd. Magheru - bd. Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii; calea Ştirbei Vodă - calea Victoriei - str. Dem I. Dobrescu - bd. Nicolae Bălcescu - Piaţa Universităţii.


×
Subiecte în articol: ziua imnului trafic restrictionat