x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Papa Francisc, declarație memorabilă despre folosirea prezervativelor

Papa Francisc, declarație memorabilă despre folosirea prezervativelor

30 Noi 2015   •   21:59
Papa Francisc, declarație memorabilă despre folosirea prezervativelor
Sursa foto: Bohumil Petrik/Catholic News Agency

În timpul unei conferințe de presă susținută în timpul unui zbor în care se întoarcea din Africa, Papa Francisc a declarat că eforturile de a împinge Biserica să permită folosirea prezervativelor pentru a preveni HIV sunt limitate și nu oferă o perspectivă asupra întregului peisaj, scrie Agenția de Presă Catolică (CNA).

Un jurnalist l-a întrebat pe Papă despre HIV în Africa, afirmând: "Știm că prevenția e cheia. Știu că prezervativele nu sunt singura metodă de a rezolva epidemia, dar sunt o parte importantă din răspuns. Nu e timpul ca Biserica să-și schimbe poziția față de acest subiect? Să permită folosirea prezervativelor pentru a preveni răspândirea infecțiilor?".

"Întrebarea mi se pare cu o miză mică, oricum pare o întrebare parțială. Da, e una dintre metode. Problema e mai mare. Întrebarea asta mă face să mă gândesc la ceea ce a fost odată întrebat Isus: "Spune-mi, Învățătorule, e conform legilor bisericii să vindeci în zi de Sabat? Este obligatoriu să vindeci". Această întrebare legată de legile bisericii.... dar foametea, sclavia în muncă, lipsa de apă, acestea sunt problemele. Nu-mi place să reflectez pe aceste tema atunci când oamenii mor din cauza lipsei de apă, foamete, din cauza mediului, când toate acestea se petrec, când nu vor mai fi aceste boli, tragedii, pe care le face omul, fie din motive de injustiție socială, fie pentru a câștiga bani - mă gândesc la traficul de arme - atunci când aceste probleme nu vor mai fi, atunci putem vorbi și despre Sabat.

×