Un sondaj realizat de CURS şi de CCSB pentru Antena 1 in perioada 7-11 mai 2007 arată că 70% dintre romănii care vor merge la referendumul din 19 mai nu sunt de acord cu demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Sondajul mai arată că, in campania pentru referendum, PD şi Băsescu au făcut cea mai bună impresie, iar PSD şi Mircea Geoană, cea mai proastă. Cele două partide ocupă primele două locuri in opţiunile electorale in caz de alegeri parlamentare: PD - 38%, iar PSD - 21%.
Â
Un sondaj realizat de CURS şi de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), la comanda Jurnalului Naţional, in perioada
7-11 mai 2007, arată că 70% dintre romănii care vor merge la referendumul de la 19 mai nu sunt de acord cu demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. PD şi PSD ocupă primele două locuri in opţiunile electorale in caz de alegeri parlamentare: PD - 38%, iar PSD - 21%.
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) şi Compania de Cercetări Sociologice şi Branding Forum SRL (CCSB) au efectuat in perioada 7-11 mai 2007 un sondaj prereferendum, in cadrul programului de cercetare "Exit poll pentru Referendumul din 19 mai 2007", realizat pentru Antena 1. Eşantionul de 1001 persoane este reprezentativ la nivel naţional pentru populaţia neinstituţionalizată a Romăniei cu vărste de 18 ani şi peste; marja de eroare +/-3,1% la un nivel de incredere de 95%.
 analizĂ. Directorul CURS, Cătălin Augustin Stoica, a realizat un comentariu pe tema acestui sondaj, pe care il prezentăm integral (intertitlurile aparţin redacţiei). "Rezultatele acestui sondaj nu constituie predicţii electorale, intrucit cele şase zile de campanie care au mai rămas pină la referendum vor influenţa, foarte probabil, votul din 19 mai. De altfel, in ultimele zile am asistat la luări de poziţii publice in forţă atit din partea oponenţilor lui Traian Băsescu, cit şi din partea susţinătorilor acestuia. Foarte probabil că aceste acţiuni pro şi contra demiterii Preşedintelui Traian Băsescu, atacurile şi dezvălurile făcute de ambele tabere se vor intensifica in săptămina următoare. Atăt strategiile de campanie, cit mai ales efectele acestora sunt greu de surprins in acest moment, insă ele vor afecta prezenţa la vot şi rezultatele acestuia.
 mobilizare. Prezenţa la Referendumul din 19 mai a fost surprinsă prin intrebarea «Pe o scală de la 0 la 10, unde 0 inseamnă că nu veţi merge sigur la referendumul privind demiterea lui Traian Băsescu, iar 10 inseamnă că veţi merge sigur la referendum, cit de sigur sunteţi că veţi merge sau nu la Referendumul din 19 mai?». 60% dintre respondenţii sondajului nostru au declarat că vor merge sigur la vot (au indicat valoarea 10 pe scala noastră).
Aproape o treime dintre respondenţii care declară că vor vota in referendumul din 19 mai (31%) spun că fac acest lucru pentru a-l susţine pe Traian Băsescu. Datoria de cetăţean este invocată drept motiv al participării la referendum de către 31% dintre cei care spun că vor vota in 19 mai.
 DEZAMĂGIRE ŞI DEZINTERES. Extrem de important, dezamăgirea şi dezinteresul faţă de politică sunt principalele motive ale neparticipării la referendumul din 19 mai. Mai exact, dintre cei care spun că nu vor vota in 19 mai, 19% declară că nu ii interesează (referendumul), 16% susţin că sunt dezamăgiţi de politică, 8% că nu au incredere in nici un politician, iar 7% consideră că votul lor nu contează sau reprezintă o pierdere de vreme. Datele sondajului CURS şi CCSB indică faptul că la momentul sondajului Traian Băsescu pare a fi in continuare greu de invins. Astfel, 70% dintre cei care declară că vor merge la referendum vor vota impotriva demiterii lui Traian Băsescu, iar 23% vor vota pentru demiterea lui; 7% dintre cei care susţin că vor merge la referendum declară că nu sunt incă hotăriţi cum vor vota.
Â
redistribuire. In ipoteza in care opţiunile acestor 7% nehotăriţi s-ar distribui proporţional cu răspunsurile celor care se opun sau susţin demiterea lui Traian Băsescu - aşa cum se intimplă de obicei - , atunci procentul celor care se opun demiterii Preşedintelui Băsescu ar fi de 75%, iar procentul celor care susţin demiterea acestuia s-ar situa la 25%. Nesurprinzător din punctul de vedere al opţiunilor majoritare pro-Traian Băsescu, 29% dintre respondenţi susţin că Partidul Democrat le-a făcut cea mai bună impresie in campania pentru referendum, iar 26% il indică pe Traian Băsescu drept persoana care le-a făcut cea mai bună impresie in aceeaşi campanie. Pentru 23% dintre respondenţi, PSD-ul este partidul care le-a făcut cea mai proastă impresie in campania privind demiterea Preşedintelui; 16% dintre respondenţi l-au indicat pe Mircea Geoană drept persoana care a lăsat cea mai proastă impresie in campania pentru Referendumul din 19 mai.
Â
INTENŢII de vot LA PARLAMENTARE. Din punctul de vedere al intenţiilor de vot, se confirmă tendinţa de creştere a Partidului Democrat - tendinţă pe care am remarcat-o şi comentat-o in urmă cu trei săptămini in Jurnalul Naţional.
La momentul sondajului - şi probabil pe fondul campaniei privind referendumul de la 19 mai - Partidul Democrat, principalul susţinător al lui Traian Băsescu, ar intruni 38% din voturi (excluzindu-i, evident, pe nehotăriţi şi pe cei care nu vor vota). Pe locul al doilea se situează PSD, cu 21% dintre opţiuni, urmat de PNL, cu 10% dintre opţiuni. In evaluarea acestor cifre, trebuie să avem in vedere faptul că peste o treime dintre respondenţi (35%) sunt nehotăriţi sau declară că nu vor vota."
 MesajPreşedintele suspendat, Traian Băsescu, a adresat ieri un mesaj romănilor de pretutindeni in care le spune că imaginea mediatică potrivit căreia ar fi izolat este falsă şi că votul negativ al acestora va declanşa "o nouă revoluţie" şi va produce "un cutremur" in actuala clasă politică. "Dacă vă veţi mobiliza şi veţi spune NU la referendum, forţa voastră va declanşa o nouă revoluţie⦠Votul vostru negativ va produce un cutremur in actuala clasă politică, formată pe durata nesfărşitei «tranziţii»", a spus Băsescu. El a criticat Coaliţia celor 322 de parlamentari, care "se foloseşte de forţa ei mediatică pentru a vă transmite impresia falsă că preşedintele şi partidele care il sprijină au rămas izolate", ceea ce, potrivit lui Băsescu, nu este adevărat. In mesaj, Băsescu se angajează să fie politicianul care schimbă Romănia in bine. "O pot face, dar numai impreună cu voi, dacă sunteţi cu adevărat hotărăţi să spuneţi NU la referendumul din 19 mai", a arătat Băsescu. |