x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Adrian Nastase - "E anormal ca Ion Iliescu sa fie adjunctul meu"

Adrian Nastase - "E anormal ca Ion Iliescu sa fie adjunctul meu"

18 Feb 2005   •   00:00

La mai bine de o saptamana de la lansarea formulei presedinte-presedinte executiv-secretar general, liderul PSD Adrian Nastase si-a manifestat ieri, pentru prima data public, interesul pentru o candidatura la functia de presedinte executiv.

Aflat la Timisoara, intr-o calatorie care cuprinde mai multe judete, Nastase a declarat ca "cel mai probabil" va candida pentru postul de presedinte executiv al partidului si ca formula de conducere pe care a propus-o este una "de echilibru".

ILOGIC. Nastase a recunoscut rolul de viitor lider al lui Ion Iliescu, declarand ca i se pare "ilogic si anormal" ca acesta sa fie adjunctul sau. "Cred in nevoia unei formule de conducere care sa asocieze experienta si calitatile presedintelui Ion Iliescu cu nevoia unei garnituri de lideri mai tineri care, in viitoarea organizare a partidului, sa dea, pe de o parte, semnalul de continuitate si, pe de alta parte, semnalul de innoire. Eu inteleg ca ar fi ilogic si anormal intr-un fel sa gandim o formula de conducere in care Ion Iliescu sa fie adjunctul meu", a declarat Nastase, citat de Mediafax.

DECIS. Liderul PSD a explicat ca din aceasta garnitura de lideri tineri trebuie sa faca parte oameni de la nivel local, precum Ioan Rus. "Stiu ca intentiile lui Rus sunt, chiar daca mai nerabdatoare, ca si ale mele. Rus nu se bate singur. Suntem foarte multi care dorim acelasi lucru. Eu sper ca Ioan Rus va candida si va castiga", a spus liderul PSD. Pe de alta parte, Nastase a spus ca, daca la Congresul din aprilie nu va obtine o functie de conducere in urma votului membrilor PSD, el nu va parasi partidul si nu va genera "o miscare paralela". (Lavinia Dimancea)

×
Subiecte în articol: politic ion