x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE: Prin aderarea la PPE, delegaţia PNL se va alinia cu Băsescu

ALDE: Prin aderarea la PPE, delegaţia PNL se va alinia cu Băsescu

26 Mai 2014   •   13:21
ALDE: Prin aderarea la PPE, delegaţia PNL se va alinia cu Băsescu
Sursa foto: Facebook

Liderul Alianţei Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa (ALDE) şi candidat al acestui grup la şefia Comisiei Europene, Guy Verhofstadt, şi Graham Watson, preşedintele ALDE, au semnat luni o declaraţie comună în care apreciază că, prin decizia de a părăsi grupul liberal şi de a merge la PPE (conservatori), europarlamentarii PNL se vor alinia cu preşedintele Traian Băsescu, subliniindu-şi în acest mod slăbiciunea.

"Nefericita decizie a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a propune Biroului politic al partidului o reorientare către PPE trece cu vederea faptul că, în interiorul grupului ALDE, PNL ar fi una dintre cele mai mari delegaţii şi, în conformitate cu acordurile anterioare, ar deţine o poziţie importantă în Parlamentul European", se arată în declaraţia comună, potrivit Agerpres.

"Aderând la PPE, delegaţia PNL se va alia cu (preşedintele român Traian) Băsescu, alegând astfel să-şi evidenţieze slăbiciunea în loc să joace un rol în consolidarea Parlamentului European", se mai precizează în declaraţie.

Cei doi lideri ai ALDE remarcă faptul că, după scrutinul european de duminică, grupul ALDE rămâne cea de-a treia forţă politică în noul Parlament European şi că, fără sprijinul ALDE, nu va putea fi luată nicio decizie.

×