x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Alegeri Parlamentare 2024. Patru case de sondare, acreditate să efectueze duminică exit-poll-uri

Alegeri Parlamentare 2024. Patru case de sondare, acreditate să efectueze duminică exit-poll-uri

de Redacția Jurnalul    |    01 Dec 2024   •   08:40
Alegeri Parlamentare 2024. Patru case de sondare, acreditate să efectueze duminică exit-poll-uri
Sursa foto: Hepta/Alegeri Romania

Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Potrivit unor decizii BEC, au fost acreditate să efectueze sondaje de opinie la ieşirea de la urne, la nivel naţional, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor:
* Centrul de Sociologie Urbană şi Regională - CURS
* The Center for International Reserch and Analyses
* Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE
* ARA Public Opinion SRL

Operatorii de sondaj au acces, în baza acreditării date de BEC, în imobilele în care funcţionează secţiile de votare, în curţile acestora, în intrările în curţi, în jurul sediilor secţiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri, fără a avea acces în interiorul încăperilor în care sunt organizate secţiile de votare.

De asemenea, operatorii de sondaj au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.

Alegerile parlamentare au loc duminică, pe 1 decembrie. AGERPRES

×