Sociologul Alin Teodorescu a declarat în cadrul emisiunii "La ordinea zilei", difuzată de Antena 3, că după părerea sa până în 2020 pe scena politică românească se vor impune o serie de partide noi, care se vor forma în următorii ani, PSD şi PNL urmând să se divizeze.
„PSD şi PNL se vor sparge până în 2020. Aşa s-a întâmplat peste tot în centrul şi estul Europei, aşa se va întâmpla şi la noi. Se vor sparge pentru că generaţia tânără nu acceptă toate mizeriile care se întâmplă acum în viaţa politică românească”, a spus Alin Teodorescu.
„Este previzibil ca în următorul mandat să ajungem la apariţia unor partide noi, conduse de generaţia 30-40 de ani, de generaţia care, la Revoluţie, abia era născută. Cu actualele partide nu mai ai ce să faci. Au fost toate la guvernare, oamenii care le conduc sunt nişte oameni uzaţi, în care publicul nu mai are încredere, sistemul nu mai reacţionează la ordinele lor”, a adăugat sociologul.
Alin Teodorescu a explicat că acest proces este o cale întâlnită normală de evoluţie fiind întâlnit în toate ţările ce au trecut prin dictatură.
„Imediat după dictatură, oamenii se duc la partide politice, în mod natural. Apar sute de partide politice. Aşa s-a întâmplat în Spania după Franco, în Portugalia după Salazar, în Uniunea Sovietică după Gorbaciov, în România după Ceauşescu, în Irak după Sadam Hussein. În prima fază, apar 200-300 de partide politice, iar după o generaţie, rămân 5-6 care se bat între ele. Aceasta este a doua fază. A treia fază este cea în care apar partide noi. Încă nu am ajuns acolo, dar alte ţări din centrul şi estul Europei au trecut prin această fază, inclusiv Polonia şi Ungaria”, a spus Alin Teodorescu.
Noile partide vor fi create de „generaţia tânără. Actualii lideri nu vor fi lideri în noile partide. Ele vor fi conduse de tineri care acum nu au nicio şansă în politică”, în condiţiile în care, „de patru ani, nu avem niciun lider politic care să reziste mult timp peste 40% în gradul de încredere”.
De asemenea, Alin Teodorescu avertizează că este posibil ca „o parte din liderii politici să ia calea DNA-ului” şi crede că actuala generaţie tânără din politică, în frunte cu Victor Ponta, are o şansă să reziste în prim-plan doar „dacă înţelege ce vrea publicul şi dacă va fi cu adevărat cinstită în actul de guvernare”.