Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, scrie pe blog că nu a apucat să citească motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul "Trofeul calităţii", dar mărturiseşte că a câştigat un "pariu" făcut cu un prieten. Fostul premier a pariat că motivarea instanţei supreme va fi făcută publică în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie din motive de "strategie".
"Recursul de la ICCJ, în procesul afişelor electorale, a durat 5 săptămâni. Motivarea condamnării a durat 5 luni! A fost mai uşor de dat sentinţa! Nu am citit încă motivarea, aşa încât nu pot să o comentez, deocamdată.
Pot să vă spun însă că am făcut un pariu cu un prieten, eu spunând că motivarea va fi "difuzată" în perioada campaniei electorale, iar el considerând că motivarea va fi dată după alegeri. Evident, am câştigat pariul, pentru că era o problemă de "strategie"…, scrie fostul premier pe blog.
Instanţa a publicat, ieri, motivarea în dosarul "Trofeul Calităţii". În motivare, judecătorii spun că pedepsele din dosar au menirea de a-i descuraja "pe toţi reprezentanţii clasei politice din România, cu mesajul că ei nu sunt mai presus de lege".
"(...) exemplul inculpaţilor (...) trebuie să reprezinte un puternic semnal de alarmă în primul rând pentru toţi reprezentanţii clasei politice din România, cu mesajul că ei nu sunt mai presus de lege, că faptele penale şi, în particular, cele de corupţie, pe care intenţionează să le comită, nu vor rămâne nesancţionate, chiar dacă, deseori, trece un interval de timp mai îndelungat de la momentul săvârşirii lor şi până la aplicarea pedepselor, perioadă de timp de care inculpaţii nu sunt, întotdeauna, străini", se arată în motivarea completului de cinci judecători.
"Este lipsit de relevanţă că, între o parte dintre inculpaţi şi inculpatul Năstase Adrian nu a existat aparent o legatură, directă sau indirectă. (...) mai puţin interesează dacă inculpaţii Popovici se aflau, la rândul lor, în relaţii cu inculpatul Năstase sau au fost cooptaţi în activitatea infracţională de unul dintre ceilalţi doi inculpaţi, câta vreme prin modul în care şi-au îndeplinit rolul (mişcarea banilor de la sursă la utilizator), este cert ca inculpaţii Popovici şi-au asumat nu doar întreaga activitate infracţională, ci şi scopul urmărit prin aceasta (finanţarea ilegală a campaniei electorale a inculpatului Năstase). (...) În aceste condiţii, se pune întrebarea dacă o finanţare de o asemenea amploare a constituit exclusiv o iniţiativă a inculpaţilor implicaţi, de care inculpatul Năstase Adrian a fost cu totul străin", mai explică judecătorii.