Anton Anton: "Nu avem energie, nu funcţionează nimic"
Ministrul propus al Energiei, Anton Anton, le-a declarat jurnaliştilor, la finalul audierilor din Parlament, că el a fost o viaţă întreagă profesor de fluide şi a subliniat importanţa domeniului pe care îl va gestiona ca ministru, arătând că fără energie nu funcţionează nimic.
"Aş vrea să vă fac o mică declaraţie: nu mi-a fost uşor (la audieri - n.r.). Pentru că, dom'le, sala e plină, oamenii ăştia ştiu despre ce este vorba în propoziţie, nu au venit cu întrebări aiurea. Chiar, cum să vă spun, chiar a fost o audiere după părerea mea bună şi profesionistă. Sigur că la vot nu vreau să comentez faptul că aşa e modelul, opoziţia trebuie să se opună, dar opoziţia nu mi-a pus întrebări încuietoare sau de-astea cu tendinţă. Asta e prima afirmaţie", a susţinut Anton.
Apoi el a ţinut să precizeze cât de important este domeniul pe care îl va gestiona ca ministru.
"A doua afirmaţie: cred că energia este unul dintre domeniile cruciale ale economiei. Şi asta nu am inventat-o eu, o ştiţi cu toţii. Nu avem energie, nu se aprinde becul ăla de-acolo cu care filmăm. Nu avem energie, nu funcţionează telefoanele, nu avem energie, nu funcţionează nimic. Există filme suficiente, apocaliptice, pe care le-aţi văzut şi în care lipsa energiei ne duce într-o altă societate. De-aia cred că Ministerul Energiei trebuie să elaboreze o strategie naţională, cu o viziune clară şi limpede", a arătat Anton.
Întrebat de jurnalişti dacă va putea fi în continuare găsit pe aceeaşi adresă de mail, "profesorul de fluide", el a răspuns: "Pe aceeaşi. Am fost o viaţă întreagă profesor de fluide, eu am făcut maşini hidraulice, am predat hidraulică, maşini hidraulice. Tot felul de fluide, de aer, de ventilatoare, astea sunt fluide, eu sunt profesorul de fluide".
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Energiei, Anton Anton, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului. Anton Anton a fost validat cu 44 voturi pentru, 13 împotrivă şi nicio abţinere. AGERPRES

Ştiri din .ro
VIDEO. Bogdan Aurescu: Anunțul Rusiei cu privire la retragerea trupelor ruse nu schimbă cu absolut nimic necesitatea de a continua analiza asupra cauzelor
Prognoza METEO pentru următoarele patru săptămâni: Vreme mai rece decât cea specifică perioadei
GRAFIC. Doar București, Ilfov și Cluj se află în „zona roșie”
Cîmpeanu: Elevii din clasele terminale să meargă la școală în efectiv complet și în scenariul roșu
2.523 de cazuri noi de Covid și 170 de decese, în ultimele 24 de ore în România
Tudose: Ghinea, berbecul sacrificat de Paşte. Degeaba
Adrian Wiener: Biserica Ortodoxă Română cred că ar trebui să aibă un rol mai activ în campania de vaccinare anti-COVID
Tragedie în Caraș-Severin. Fostul primar al orașului Bocșa s-a împușcat în cap
Clotilde Armand se simte amenințată: Interlopii mi-au filmat familia şi încearcă să o intimideze
VIDEO. Klaus Iohannis: Termenul stabilit pentru finalizarea PNRR este orientativ
