x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: Am o părere proastă despre declaraţia lui Ponta. Mi-e clar că stăm degeaba până luni

Antonescu: Am o părere proastă despre declaraţia lui Ponta. Mi-e clar că stăm degeaba până luni

de Agerpres    |    21 Feb 2014   •   00:06
Antonescu: Am o părere proastă despre declaraţia lui Ponta. Mi-e clar că stăm degeaba până luni

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat joi că are o părere proastă despre declaraţia premierului privind candidatura sa la prezidenţiale "din opoziţie", punctând că îi este clar că se stă degeaba până luni în ceea ce priveşte Guvernul, decizia lui Victor Ponta şi a PSD fiind de a închide existenţa USL.

"Cunosc declaraţia. Am o părere proastă. E o declaraţie în dulcele stil Ponta în care de fapt se insinuează lucruri şi nu se spune ceea ce este de spus. Pot să existe două explicaţii pentru declaraţiile de azi, fie, şi nu sunt deloc ironic, să ne ne gândim - aceasta este varianta benignă - că era totuşi o celebrare, o sărbătoare, poate şi euforie şi a fost o vorbă în acest context la ieşirea de la un chef şi ca atare să o dăm la o parte, fără să ne supărăm, sau ceea ce mă tem că este cazul în mai mare măsură o declaraţie pentru mine foarte clară că stăm degeaba până luni, că decizia domnului Ponta şi a partidului pe care îl conduce, în orice caz a domniei sale, este aceea de a închide episodul şi existenţa USL, dar că aşa cum spuneam apropo de stil fără să aibă tăria şi să spună acest lucru 'Domne m-am hotărât, am ales, am terminat, eu merg mai departe, cu ăştia nu mai am ce vorbi' se aruncă vina, se găseşte scuza şi se minte", a spus Antonescu, la Realitatea Tv.

El a subliniat că foarte probabil va candida la alegerile prezidenţiale dacă va fi sprijinit de PNL, dar că nu ştie dacă va face acest lucru din Opoziţie. Antonescu a precizat că şi-a asumat rolul de candidat al USL şi că face acest lucru până în ziua în care nu va mai fi posibil.

"Asta înseamnă că domnul Ponta a declarat că nu mai poate fi vorba de candidatul comun USL şi a subînţeles ideea că domnia sa va fi la putere şi eu undeva în opoziţie, ceea ce este probabil, dar nu este aşa de sigur. Domnul Ponta deţine puterea, guvernarea, poziţia de premier de la cetăţeni împreună cu noi, de la Parlament împreună cu noi, de la nominalizarea preşedintelui au făcut şi un pact pentru asta împreună cu noi ca atare pentru a se vedea la putere fără PNL trebuie să găsească o nouă sursă a acestei puteri, o sursă de legitimitate a acestei puteri. Mie (din) declaraţia domnului Ponta mi s-a părut că nu avem ce să aşteptăm până luni", a adăugat liderul PNL.

El a punctat că în ceea ce priveşte termenul privind ziua de luni în ceea ce priveşte structura Guvernului nu este vorba de un ultimatum sau o somaţie, arătând că a vorbit despre această dată deoarece premierul a invocat-o, şi a reiterat că propunerile liberalilor pentru posturile de miniştri există de două săptămâni.

Antonescu a mai afirmat că premierul vrea o altă majoritate, exemplificând cazul votului ridicării imunităţii deputatului Vlad Cosma, spunând că Victor Ponta a ţinut să fie prezent.

"Este un răspuns şi o opţiune simplă care se face bărbăteşte şi nu zicând că ai aflat tu sau crezi tu că s-a hotărât Antonescu să fie candidatul Opoziţiei. Nu este o formulă bărbătească, este o formulă destul de subţirică, propaganda aceea subţire, prinde la unii, dar totuşi suntem în secolul XXI şi lumea s-a mai modernizat", a conchis Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că impresia sa este că preşedintele PNL, Crin Antonescu, a decis să candideze la prezidenţiale fără a-şi asuma responsabilitatea guvernării.

"Impresia mea, strict personală, este că domnul Antonescu a decis să candideze la prezidenţiale fără a-şi asuma responsabilitatea guvernării până atunci. Pot să înţeleg la nivel politic acest lucru. La nivel personal, n-aş proceda aşa", a afirmat Victor Ponta, la finalul unei întâlniri informale a liderilor social-democraţi, întrebat de ce liberalii nu vor restructurarea Guvernului în Parlament. 

×
Subiecte în articol: crin antonescu Victor Ponta