Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că nu susţine varianta ca banii rezultaţi din majorarea accizei pe carburanţi să meargă la bugetul general, adăugând că într-o astfel de situaţie liberalii ar putea iniţia o moţiune de cenzură pe acest subiect.
"În acest moment, în care încep să apară neclarităţi, neconcordanţe, contradicţii flagrante între prim-ministru şi actualul ministru de Finanţe, în acest moment în care unul nu ne mai spune nimic, nici că se duc aceşti bani în infrastructură, autostrăzi, nici că se bagă în oala cea mare a Guvernului, în care ministrul Finanţelor ne spune clar că trebuie introdusă acciza că altfel nu sunt bani de pensii şi salarii, înţelegem că nici nu mai poate fi vorba despre autostrăzi. Noi luăm distanţa necesară şi facem aceste precizări pentru a arăta că, în condiţiile în care acciza avea o destinaţie precisă şi oficială, noi continuăm să o acceptăm, să o susţinem în continuare, în condiţiile în care banii sunt destinaţi acelui obiectiv anunţat şi sunt destinaţi acelui loc general din care de fapt prioritatea rezultă a fi întotdeauna clientela politică, evident că nu mai suntem de acord cu acest lucru şi nu mai susţinem această măsură a Guvernului. Acciză pentru autostrăzi da sau variantă acciză împreună cu reducerea CAS la angajator da, acciză pentru a spori bugetul nediferenţiat din care alocă dânşii cum şi mai ales cui vor, nu", a spus Antonescu într-o conferinţă de presă.
El a arătat că, atunci când la discuţia despre construcţia bugetului de stat pe 2014 s-a pus problema majorării accizei la carburanţi, ministrul liberal de Finanţe de la acea dată, Daniel Chiţoiu, a optat pentru această variantă în anumite condiţii.
"Noi am fost de acord şi am susţinut introducerea acestei accize din două motive, fie pentru a crea spaţiul fiscal necesar pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator simultan (...), fie a doua variantă, care a fost agreată la acel moment la nivelul întregului Guvern şi anunţată public de prim-ministru, trimiterea acestor bani suplimentari rezultaţi din acciza pe carburanţi într-un fond special destinat investiţiilor din infrastructura mare, cu precădere construcţiei de autostrăzi", a spus Antonescu.
Liderul PNL a spus că liberalii iau în calcul în acest caz toate variantele parlamentare, cea mai puternică reacţie putând fi o moţiune de cenzură.
"O să discutăm după 1 aprilie, când vom vedea dacă intră sau nu în vigoare această măsură guvernamentală. (...) O să vedem dacă nu depunem (n.r. - moţiune de cenzură). (...) Este o decizie pe care o vom lua la nivelul grupurilor parlamentare. Ştiţi că avem dreptul la o singură moţiune de cenzură pe sesiune, putem să o depunem în legătură cu acest lucru, putem să o depunem în legătură cu celelalte două măsuri despre care, iarăşi, din ce a spus premierul am înţeles totuşi ceva că nu poate fi vorba să le adopte acum, este o chestiune de tactică parlamentară", a precizat Antonescu.
El a mai spus că, din punctul său de vedere, nu mai este ceva de verificat în legătură cu destinaţia banilor din acciză.
"Din punctul meu de vedere, nici nu mai avem ce verifica atâta vreme cât prim-ministrul a dat un răspuns cu totul evaziv la această chestiune şi cât ministrul Finanţelor, deci nu vreun alt personaj, ne-a spus foarte clar că nu acolo se duc banii. (...) Ne opunem introducerii acestei taxe", a arătat Antonescu.
Acesta a subliniat că PNL este împotriva variantei ca banii rezultaţi din majorarea accizei pe carburanţi să meargă la bugetul general.
"Noi suntem împotrivă pentru că banii aceştia pe care statul îi ia de la o largă categorie de cetăţeni posesori şi utilizatori de autovehicule (...) trebuiau folosiţi pentru investiţii în infrastructură, autostrăzi în principal. Nu este aşa, nu avem de ce să introducem această acciză. Că ne spune ministrul de Finanţe lucruri înspăimântătoare, că nu mai sunt bani de pensii, asta ne introduce deja în alte complicaţii şi poate că prim-ministrul o va lămuri pe doamna sau domnişoara ministru sau ne va lămuri pe noi care este adevărul", a afirmat Antonescu.