În ipoteza în care USL s-ar rupe, în PSD există mai mulţi candidaţi redutabili la preşedinţie, dar printre ei nu se numără şi Mircea Geoană, a declarat liderul liberal Crin Antonescu, aseară, într-o emisiune la Realitatea TV. "Se împlinesc patru ani în seara asta, apropo, de la «Mihaela, dragostea mea»", a spus ironic Antonescu.
Cât despre o eventuală luptă electorală cu Ilie Sârbu, Antonescu o vede civilizată, în ciuda declaraţiilor destul de acide făcute în ultima vreme de liderul social-democrat. "Presupun că ar fi una civilizată. Eu nu m-aş referi la vânătorile domnului Sârbu şi domnul Sârbu nu m-ar declara dement. Cred că ar fi o bătălie civilizată. Îmi pare puţin probabilă, dar, dacă vom ajunge să nu mai avem USL, ceea ce sper să nu se întâmple, să avem un candidat PNL şi unul PSD, domnul Ilie Sârbu nu e mai puţin redutabil decât alţi candidaţi PSD. Toţi sunt redutabili, mai puţin Mircea Geoană. Victor Ponta ar fi foarte redutabil“, a spus preşedintele PNL.
Întrebat dacă ar accepta sprijinul lui Traian Băsescu într-un al doilea tur, Antonescu a răspuns că ar proceda cum a procedat actualul şef al statului în 2000, când candida pentru Primăria Bucureşti. „Voturile nu se iau de la un candidat, voturile se iau de la cetăţeni direct, de aceea mă interesează oamenii care, în decursul timpului, l-au votat pe Traian Băsescu“, a declarat Antonescu.