x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Artisti la inaintare pentru parlament

Artisti la inaintare pentru parlament

de Aniela Nine    |    02 Aug 2008   •   00:00
Artisti la inaintare pentru parlament

UNINOMINAL ● Partidele, fortate sa aleaga VIP-uri
"Querida" Oana Zavoranu, Nicolae Furdui Iancu, Victor Socaciu sau Mihai Malaimare sint citeva din numele cu care partidele incearca sa "momeasca" alegatorii in aceasta toamna. Cauza? Uninominalul cere notorietate.



UNINOMINAL ● Partidele, forţate să aleagă VIP-uri
"Querida" Oana Zăvoranu, Nicolae Furdui Iancu, Victor Socaciu sau Mihai Mălaimare sînt cîteva din numele cu care partidele încearcă să "momească" alegătorii în această toamnă. Cauza? Uninominalul cere notorietate.

Cum pentru a primi votul alegătorilor într-un colegiu uninominal este nevoie mai întîi de notorietate şi abia mai apoi (şi) de cunoaşterea regulilor politicii, partidele au decis să trimită în toamnă în bătălia electorală şi oameni care sînt mai cunoscuţi alegătorului decît politicienii: cîntăreţi, sportivi, artişti. Campionul la astfel de "achiziţii" pare a fi, culmea!, chiar partidul aflat la guvernare, PNL, ai cărui oameni ar fi trebuit să se remarce prin activitatea din aceşti 4 ani şi pe baza acestui tip de notorietate să ceară în toamnă votul electorului. Cum însă schema nu prea pare a fi reuşit, în încercarea de a cîştiga cît mai multe mandate de parlamentar s-a apelat la personalităţi din cu totul alte domenii de activitate. Aşa se face că în judeţul Alba muzica populară va "împrumuta" politicii liberale doi cunoscuţi interpreţi: Nicolae Furdui-Iancu şi Ionuţ Fulea. În Capitală însă liberalii vor merge pe mîna unui foarte cunoscut actor, Mihai Mălaimare, care va încerca să obţină un mandat de deputat într-un colegiu electoral exact din Sectorul 6, în care se află şi Teatrul Masca, al cărui director este.

ŞI LA ALŢII. Şi PSD are artistul său, cantautorul Victor Socaciu, de altfel membru cu state mai vechi în partid. Victor Socaciu va încerca să cîştige un post de parlamentar într-un colegiu din Bucureşti. Cît priveşte PRM, partidul reprezentativ pentru cîntăreţii pe care i-a strecurat de-a lungul timpului pe listele sale de candidaţi, aici cel mai cunoscut nume este cel al Oanei Zăvoranu. Deşi au existat speculaţii în presă în ultima perioadă privind "despărţirea" dintre Zăvoranu şi PRM, acum doua zile liderul peremist a spulberat orice îndoială, anunţînd oferirea unui colegiu în Bucureşti pentru "querida" Zăvoranu. Parlamentari PRM cu vechime deja, cîntăreţele Angela Buciu şi Irina Loghin, nu se ştie încă dacă vor mai încerca să obţină un nou mandat. Călcînd pe urmele tatălui său, Ion Dolănescu, fost parlamentar al PRM, şi Ionuţ Dolănescu ar putea ajunge în Parlament în toamnă, dar din partea Partidului Verde. Şi la PC s-ar putea regăsi drept candidat un sportiv cunoscut, Mihai Leu, de altfel membru de ceva timp al partidului.

REFUZURI.
Democrat-liberalii lui Boc par a fi pînă acum singurii care nu vor merge şi pe mîna unor personalităţi din lumea artistică. Şi asta doar pentru că încercările PD-L de a-şi "întări" echipa cu artişti sau sportivi au fost tratate cu "pas" de către aceştia. Alexandru Arşinel este cel mai cunoscut artist care a refuzat oferta democrat-liberalilor de a candida într-un colegiu din Capitală. El a intrat în vizorul PD-L alături de actorul Marcel Iureş şi regizorul Alexandru Darie. Şi tot "nu" le-a răspuns şi fostul fotbalist Ilie Dumitrescu.

×
Subiecte în articol: politic