Organizarea referendumului pe tema justiţiei reprezintă "un pas necesar şi obligatoriu spre convalescenţa şi însănătoşirea" de care România are nevoie, a afirmat preşedintele USR, Dan Barna, joi, după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis.
"O veste bună pe care o aştepta toată România. Este un pas necesar şi obligatoriu spre convalescenţa şi însănătoşirea care părea că nu va mai veni. Pe 26 mai începem să ne facem bine ca ţară pentru că avem nevoie de o Românie fără penali şi fără hoţie. Ieşim la vot pentru europarlamentare şi pentru o justiţie independentă. O justiţie a statului de drept şi nu a lui Liviu Dragnea. Convingem fiecare dintre noi încă 3 oameni să vină la vot. Aşa, însănătoşirea va fi mai grabnică. Pe 26 mai trebuie să mergem cu toţii la vot. În aceleaşi secţii. Aşa cum spune legea", a scris preşedintele USR pe Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va convoca un referendum pe data de 26 mai.
"Este cert. Voi convoca un referendum pentru data de 26 mai, fiindcă aşa nu se mai poate. PSD continuă asaltul la adresa justiţiei", a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.
Preşedintele a subliniat că PSD "trebuie să înceteze" atacurile "permanente" la adresa justiţiei, iar membrii acestui partid trebuie să înţeleagă "că justiţia nu este la bunul lor plac". El a mai precizat că justiţia este o temă de interes naţional, iar cetăţenii au "dreptul suveran de a decide dacă vor sau nu să lase corupţia să devină politică de stat".
AGERPRES