x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu a turnat Guvernul la FMI! Preşedintele spune că a cerut Fondului să fie atent cum negociază cu partenerii români

Băsescu a turnat Guvernul la FMI! Preşedintele spune că a cerut Fondului să fie atent cum negociază cu partenerii români

02 Mar 2014   •   20:49
Băsescu a turnat Guvernul la FMI! Preşedintele spune că a cerut Fondului să fie atent cum negociază cu partenerii români

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că a informat conducerea FMI despre “racilele sistemului funcţionăresc român” şi a cerut Fondului şi Andreei Schaechter, şeful misiunii FMI în România, să fie atenţi cum negociază cu partenerii români. “Am o relaţie foarte bună cu această doamnă, dar să spunem că cunoaşte foarte puţin racilele sitemului funcţionăresc românesc. (…) Nu am cerut schimbarea şefei delegaţiei FMI pentru România, ci mai multă atenţie la obiectivele de fond ale României, la dezvoltarea durabilă, la aplicarea unor soluţii care să nu fie bazate pe conjuncturi politice şi multă atenţie la modul cum negociază cu partenerii români. Am o relaţie foarte bună cu doamna, dar relaţia are acest iz al preşedintelui unei ţări pe care o asistă Fondul dar căruia nu poţi să îi spui orice”, a declarat Băsescu în cadrul emisiunii tv “După 20 de ani”.
Guvernul a aprobat miercuri memorandumul cu FMI şi l-a transmis preşedintelui Traian Băsescu spre aprobare. Şeful statului a refuzat de două ori să semneze scrisoarea de intenţie cu FMI, iar în lipsa semnăturii sale acordul cu Fondul nu a putut intra în Board spre aprobare.

“Am vorbit cu conducerea Fondului”
La finalul celei de-a doua runde de negocieri cu FMI, Băsescu a lansat un atac fără precedent la Andreea Schaechter despre care spunea că nu are experienţă suficientă pentru a conduce delegaţia Fondului în România. “Eu nu sunt un copil. Să nu credeţi ca am spus acest lucru înainte să am discuţii cu conducerea Fondului. FMI ştie că am făcut politică naţională, nu politica unui partid. Experienţa pe care o am îmi dă dreptul să calific modul în care România este asistată. Nu am fost de acord cu introducerea taxei suplimentare pe combustibil, pe care dl Ponta ţine neapărat să o introducă, dar Fondul a renunţat la a o mai trece în scrisoarea de intenţie, şi nu am fost de acord cu electorata. Am informat conducerea FMI şi Guvernul şi nu o mai avem în scrisoare”, a comentat Băsescu declaraţiile făcute în 13 februarie. 

“Ponta a făcut trafic de influenţă”
Băsescu a continuat atacul la adresa Autorităţii de Supraveghere Fiscală, pe care o consideră în cotinuare “o cloacă” ce ar trebuie reconstruită.
Mai mult, el a plusat acuzându-l pe premierul Victor Ponta că ar fi făcut “trafic de influenţă” în cazul emiterii Ordonanţei privind ASF. Băsescu a susţinut că în cazul emiterii Ordonanţei de urgenţă privind ASF a fost implicat, pe lângă Dan Radu Ruşanu, şi Viorel Hrebenciuc, menţionând că probabil premierul Victor Ponta ar fi făcut “trafic de influenţă”.   El a fost întrebat dacă premierul ştia ce anume conţine ordonanţa în cazul ASF. “Când semnezi se presupune că ştii... Nu avea cum să nu ştie, când nu discutase. De regulă, actele normative în pregătire se discută, mai ales că era vorba de ASF. Asta a apărut peste noapte şi probabil tot pe trafic de influenţă, că eu asta îi reproşez, ca şi corupţie premierului, acest trafic de influenţă”, a mai spus şeful statului.
 Băsescu a respins acuzaţiile lui Dan Radu Ruşanu că l-ar cunoaşte pe patronul Astra Asigurări şi că i-ar fi sponsorizat campania, menţionând că acest lucru “este o minciună”: “Am căutat prin toate campaniile mele dacă apare printre sponsori Astra sau patronatul Astra. Am discutat cu patronul Astra o singură dată pe tema asigurărilor de sănătate, în contextul noii legi a sănătăţii în 2011”. Preşedintele a mai cerut ca salariile de la ASF şi de la celelalte instituţii de stat să fie publice.

×
Subiecte în articol: traian basescu