x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu: Anchetarea, situaţie de normalitate

Băsescu: Anchetarea, situaţie de normalitate

de Aniela Nine    |    24 Iul 2009   •   00:00

"Orice ministru este supus controlului parlamentar, iar mi­niş­trii sunt obligaţi să răspundă solicitărilor Parlamentului. An­chetarea ministrului Elena Udrea nu e o situaţie de anormalita­te."



Este răspunsul pe care preşedintele Băsescu l-a dat ieri, în­tre­bat despre iniţiativa liberalilor de a constitui o comisie de an­chetă în cazul Udrea. "Aceste cazuri trebuie anchetate", a adă­u­gat şeful statului, referindu-se şi la situaţia fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Ridzi. Totuşi, preşedintele a ţi­nut să facă două precizări: în primul rând a încercat o deli­mi­tare a imaginii fiicei sale Elena Băsescu de scandalul Ziua Ti­ne­retului, iar apoi a încercat să pună pe acelaşi nivel cu cazul Ridzi şi cazul ministrului Mediului, Nicolae Nemirschi. În ceea ce o priveşte pe EBa, şeful statului a spus că nu înţelege legătura ei cu scandalul Ziua Tineretului, căci atât la 1, cât şi la 2 mai fiica sa a fost cu el la Neptun şi nu a participat la nici o acţiune a MTS. Doar seara a participat la concertul Voltaj, formaţie cu care EBa are "o relaţie specială". "Nu văd nici o legătură între Zilele Tineretului şi fiica mea. Aceasta este mai important", a susţinut Bă­sescu.

Cât priveşte faptul că Ministerul Turismului a plătit diurne unor ziarişti luaţi în deplasările Elenei Udrea, Băsescu a subliniat că el niciodată nu a intervenit la presă în mandatul său şi a ri­dicat problema moralităţii ziariştilor care au acceptat banii res­pec­tivi, spunând că situaţia unui ziarist care "a întins mâna la banii politicianului" nu este diferită de cea a politicianului care dă mită pentru a cumpăra voturi. Plecând de la subiectul an­che­telor în cazurile Ridzi şi Udrea, Băsescu a indicat şi o altă direcţie de urmat în investigaţii. "De ce nu s-a anchetat, de exemplu, cum s-au risipit în ultimele trei luni ale guvernării trecute 3,2 miliarde de euro, fondul rezultat din vânzarea BCR şi a dis­tri­bu­ţiei Banat? Probabil nu ne interesează cifrele mari, ne-am obişnuit să nu ne mai intereseze. Sau costurile prelungirii pistei de la Băneasa. Şi acestea ar putea face obiectul unor anchete parlamentare", a sugerat Băsescu. El a adăugat că acest subiect a fost intens discutat la formarea Alianţei PSD-PDL

×
Subiecte în articol: politic