x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu despre candidatură: "Nu-mi duceţi grija!"

Băsescu despre candidatură: "Nu-mi duceţi grija!"

de Monica Iordache Apostol    |    25 Mai 2009   •   00:00
Băsescu despre candidatură: "Nu-mi duceţi grija!"

Preşedintele Traian Băsescu a cerut aseară presei să nu-i mai ducă grija candidaturii la prezidenţiale, pentru că n-are de gând să se apuce să se joace cu lopăţica în nisip.



"Doamnă, rugămintea mea este să nu-mi mai duceţi grija cu ce o să fac la toamnă. Vă asigur că la toamnă o să fac ce trebuie, dar până una alta am alte priorităţi, diminuarea efectelor crizei, continuarea reformei. La momentul potrivit voi lua decizia cea mai bună", a răspuns Băsescu unei întrebări adresate de o ziaristă.

"Ce vreţi, până atunci să mă joc în nisip cu lopăţele?", a completat şeful statului lista argumentelor pentru care nu vrea să se transforme deocamdată în candidat, făcând aluzie la Mircea Geoană.

Traian Băsescu a făcut declaraţia la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu parlamentarii PD-L. Aleşii pedelişti l-au chemat pe şeful statului să-l întrebe dacă mai candidează, dar s-au ales doar cu sfaturi legate de programul legislativ. Potrivit unor participanţi, Băsescu le-a vorbit despre Codurile juridice, legea salarizării unice a bugetarilor, cea a pensiilor şi legile educaţiei.

Deşi era acasă la parlamentari, şeful statului le-a subminat rolul, pledând pentru asumarea răspunderii atât pe codurile juridice, cât şi pe Legea salarizării bugetarilor şi pe cea a pensiilor. În plus, preşedintele le-a transmis aleşilor că este necesară modificarea legii votului uninominal, introducându-se ori sistemul cu două tururi, ori cel cu un singur tur, în care primul plasat într-un colegiu ia mandatul.

Fără să recomande vreo variantă, Băsescu şi-ar fi declarat preferinţa pentru cea de-a doua variantă, spun aceleaşi surse. Pentru ca discuţia să nu alunece în zone nedorite, întâlnirea cu aleşii pedelişti s-a desfăşurat sub supravegherea preşedintelui PD-L, Emil Boc şi a majorităţii liderilor partidului. După întâlnire, Băsescu a declarat că le-a prezentat aleşilor viziunea sa privind priorităţile legislative, dar că a constatat şi oarecare "insatisfacţie" a pedeliştilor cu privire la alianţa cu PSD.

"Îmi este clar că la parlamentarii PD-L este o oarecare insatisfacţie pentru modul cum funcţionează alianţa pentru a realiza programul
de guvernare şi pe cel de reformă", a spus Băsescu declarându-se dispus să rezolve problemele coaliţiei printr-o întâlnire şi cu grupul parlamentarilor PSD, dacă va fi invitat.

×
Subiecte în articol: basescu politic