x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu solicită reexaminarea OUG privind numirea directorului interimar al SRR şi SRTv de către conducerea Parlamentului

Băsescu solicită reexaminarea OUG privind numirea directorului interimar al SRR şi SRTv de către conducerea Parlamentului

de Agerpres    |    12 Mai 2014   •   17:26
Băsescu solicită reexaminarea OUG privind numirea directorului interimar al SRR şi SRTv de către conducerea Parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu solicită Parlamentului reexaminarea Legii pentru aprobarea OUG nr. 110/2013 care prevede posibilitatea ca Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să numească un director general interimar la conducerea SRTv şi SRR pe o perioadă de 60 de zile, dacă cele două camere ale legislativului nu se pot reuni în şedinţă comună, din lipsă de cvorum, pentru a lua această decizie.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cererea de reexaminare semnată luni de şeful statului şi transmisă preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, vizează Legea privind aprobarea OUG nr. 110/2013 pentru completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

Şeful statului atrage atenţia că numirea unui interimar pentru conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune de către birourile permanente ale celor două camere ale Parlamentului fără menţionarea expresă a numărului maxim de interimate care pot fi votate este de natură să afecteze independenţa editorială a preşedintelui-director general al SRR şi, respectiv, al SRTv.

"În îndeplinirea atribuţiilor pe care le au, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune trebuie să respecte principiile ordinii constituţionale din România şi, de aceea, pentru a-şi îndeplini aceste atribuţii televiziunea şi radioul public necesită un management stabil şi independent. Or, prin aceste modificări legislative, se creează premisele unei instabilităţi şi ale unei lipse de independenţă a preşedintelui-director general", subliniază preşedintele Băsescu.

În final, şeful statului solicită reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 110/2013 pentru completarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului.

Pe 15 aprilie, actul normativ iniţiat de Guvern a fost adoptat de Senat în calitate de for decizional, după ce Camera Deputaţilor l-a adoptat tacit. 

×
Subiecte în articol: traian basescu srr