Cetăţenii care în ziua alegerilor se află în altă localitate (comună, oraş, municipiu) decât cea de domiciliu îşi vor exercita dreptul de vot la orice secţie de votare, urmând a fi înscrişi în lista electorală suplimentară.
Potrivit unui comunicat al Biroul Electoral Central (BEC), cetăţenii care în ziua alegerilor se află în localitatea (comună, oraş, municipiu) de domiciliu îşi vor exercita dreptul de vot la secţia la care sunt înscrişi în listele electorale permanente.
BEC mai precizează că în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru PE, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a alegătorilor netransportabili din motive de boală sau invaliditate, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării (ştampilă cu menţiunea VOTAT şi buletine de vot) la locul unde se află alegătorul pentru a se efectua votarea. Cererea scrisă trebuie însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile. Cererea se înaintează biroului electoral al secţiei de votare cel mai târziu în ziua de sâmbătă, 24 mai în intervalul orar 18:00- 20:00.
Alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, care în ziua de referinţă se află în localitatea de domiciliu vor înainta cererea de a vota prin intermediul urnei speciale la secţia de votare unde sunt înscrişi în copia de pe lista electorală permanentă. Alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, care în ziua de referinţă nu se află în localitatea de domiciliu vor înainta cererea de a vota prin intermediul urnei speciale la secţia de votare unde este arondat imobilul în care se află. Alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate, care în ziua de referinţă sunt internaţi în spitale sau azile/cămine de bătrâni vor înainta cererea de a vota prin intermediul urnei speciale la cea mai apropiată secţie de votare de sediul spitalului sau azilului/căminului de bătrâni, se arată în Legea 33/2007.
Lista secţiilor de votare poate fi consultată pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente - www.roaep.ro şi la sediul primăriei.