Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că o dată a fuziunii PDL-PNL nu este stabilită, dar că negocierile sunt în grafic şi urmează ca o decizie politică în acest sens să fie luată în această vară, cel mai târziu la 1 septembrie.
"Eu am spus cu cât mai repede cu atât mai bine. Nu aş lansa o dată. Am spus că decizia politică privind fuziunea trebuie luată în această vară, cel mai târziu la 1 septembrie, dar eu cred că va putea fi luată la sfârşitul lunii iulie, începutul lui august", a spus Blaga, potrivit Agerpres.
Citește pe Antena3.ro