Decizia Uniunii Social Liberale privind candidatura lui George Becali la alegerile parlamentare este una strategică, tactică, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Partidului Conservator, deputatul Bogdan Ciucă.
Potrivit acestuia, unele greşeli din comportamentul lui Becali se mai pot corecta, cel mai important fiind însă faptul că acesta este 'un om cu dragoste de Dumnezeu şi cu milă faţă de semenii săi'.
El a adăugat că, pentru USL, orice vot contează pentru o guvernare onestă în ajutorul celor aflaţi în nevoie.
'Eu am mai declarat, mie îmi place Becali. Nu sunt stelist, eu sunt gălăţean şi ţin cu Oţelul Galaţi, chiar m-am născut şi voi candida în cartierele muncitoreşti ale combinatului. În schimb, Gigi Becali are un lucru care este mai rar în politică - este sincer şi când greşeşte. Nu greşeşte cu răutate. Atunci când greşeşte prin manifestări el aşa simte, aşa o spune, nu o face cu răutate. Şi cred că este un lucru bun care ne lipseşte multora din politică. (...) Gigi Becali deja aduce un aport important în zona politică', a spus Bogdan Ciucă.
Referindu-se la decizia USL, el a susţinut că este vorba despre o decizie strategică, înţeleaptă.
'Pe de o parte, decizia a fost ca dl Gigi Becali să candideze în colegiul electoral unde va candida şi dl Dan Diaconescu. Cred că sunt competitori care pot să combată cu acelaşi tip de argument într-o campanie electorală. În al doilea rând, dl Gigi Becali are un electorat propriu, care ţine de partid sau de persoana domniei sale. Pentru USL e important orice vot care ar conduce la o guvernare eficientă şi onestă pentru români şi pentru România, e important orice vot care ar conduce la o guvernare care să stopeze declinul economic de până acum şi, dacă din simpatie sau antipatie am discuta candidaturile şi alianţele, atunci nu am face decât o mare greşeală. Pe noi ne interesează rezultatul final şi, ca să obţinem acel rezultat, trebuie să obţinem guvernarea ca să-i ajutăm pe cei aflaţi în nevoie. Pentru aceasta, trebuie să obţinem un scor cât mai consistent la alegerile parlamentare', a argumentat deputatul PC.
În opinia conservatorului, George Becali este o persoană căreia nu i se poate reproşa dragostea de oameni şi care nu greşeşte în mod intenţionat.
'Este una din persoanele care, evident, se simte, se vede, este milos, vrea să ajute. Poate că, de multe ori, greşeşte din perspectiva manifestării sau a modului în care o arată. Dar, pe fond, e un om sufletist şi e un lucru rar în politică. Comportarea, modul de a comunica e un lucru care poate fi întotdeauna rezolvat, reparat, dar cu mila şi cu dragostea de cei din jur te naşti, eşti rău sau bun pentru că aşa ai fost crescut. Iar dl Becali are dragoste şi de Dumnezeu şi de cei din jur. Comportarea sau manifestarea, sau cum o spune, ţine de stilul dânsului şi asta reprezintă o pată de culoare. Dar decizia ca dl Gigi Becali să candideze din partea USL este una strategică, de tactică şi care din toate calculele arată că e o decizie foarte bună. Iar dacă dl Gigi Becali s-a îndreptat către USL asta înseamnă că USL reprezintă o soluţie pentru problemele cu care oamenii se confruntă', a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.