x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bogdan Teodorescu: “Unificarea dreptei se va face pentru un prim-ministru: Traian Băsescu”

Bogdan Teodorescu: “Unificarea dreptei se va face pentru un prim-ministru: Traian Băsescu”

27 Mai 2014   •   19:46
Bogdan Teodorescu: “Unificarea dreptei se va face pentru un prim-ministru: Traian Băsescu”
Sursa foto: Administraţia Prezidenţială

Analistul politic, Bogdan Teodorescu, declară într-un interviu pentru Jurnalul Naţional că toată agitaţia pornită pe dreapta scenei politice după alegerile europarlamentare are ca scop menţinerea lui Traian Băsescu la putere prin propulsarea lui în postul de premier, după alegerile prezidenţiale din toamnă.
■ Jurnalul Naţional : Cum comentaţi rezultatul alegerilor europarlamentare? Unii analişti susţin că era previzibil.
■ Bogdan Teodorescu: Rezultatul a fost în spiritul tuturor cercetărilor sociologice din ultima perioadă şi a consacrat pe de o parte supremaţia Alianţei PSD-UNPR-PC şi, pe de altă parte, slaba reprezentare a partidului girat de Traian Băsescu, PMP.

■ Îl va determina rezultatul alegerilor europarlamentare pe Victor Ponta să ia o decizie privind candidatura la preşedinţie?
■ Nu cred că un politician serios îşi construieşte un proiect politic de asemenea anvergură pornind de la rezultatele unui scrutin cu 30% participare naţională. Am convingerea că decizia candidaturii la alegerile din noiembrie 2014 se va lua funcţie de mulţi alţi factori. Evident că scorul de la aceste alegeri va avea partea lui de influenţă, dar nu cred că va fi decisivă.

■ Ce alte variante vedeţi pentru Preşedinţie? Ce şanse daţi tandemurilor Tăriceanu- Ponta sau Diaconu-Ponta, aşa cum se vehiculează?
■ Tandemul Diaconu-Ponta nu există, deocamdată. Aşa că nu cred că are rost să vorbim despre el. În cazul Ponta-Tăriceanu, acest tandem ar însemna reînfiinţarea USL, un act politic aşteptat de o importantă parte din electoratul românesc, ceea ce ar conduce la o bună susţinere şi la o bună intenţie de vot.

■ PNL va face alianţă cu PDL sau se va rupe şi va merge o parte către PSD şi una către PDL?
■ Nu mi-e clar care vor fi deciziile PNL atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial. În fond, pare că o parte importantă dintre liderii partidului sunt de acord cu această integrare în echipa PPE şi cu toate condiţionările impuse de această echipă. Un lucru este clar: nu cred că vor mai nega apropierea de Traian Băsescu. Ceea ce este bine pentru lămurirea taberelor în spaţiul public.

■ Ce şanse mai are Crin Antonescu ,după congres, să revină la cârma PNL şi să fie candidatul la preşedinţie al partidului?
■ Aşa cum am arătat, Crin Antonescu este la cârma PNL. Fiind la cârma PNL, a aliat partidul cu popularii europeni şi tot din această poziţie poate fi candidatul taberei Băsescu la preşedinţie.

■ E posibilă reunificarea dreptei şi susţinerea unui candidat unic la Preşedinţie? Credeţi că vor renunţa la orgolii Elena Udrea, Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu?
■ Eu cred că ştirea din partea dreptei nu este reunificarea pentru un candidat unic la preşedinţie, ci pentru un candidat unic la funcţie de prim-ministru. Prin trecerea domnului Antonescu la PPE scenariul acela vehiculat de presă şi negat cu vehemenţă de liderul liberal - tandemul Antonescu preşedinte, Băsescu prim ministru cu binecuvântarea popularilor europeni- devine tot mai solid. De fapt, fie că e vorba de Udrea, fie că e vorba de Ungureanu, fie că e vorba de Predoiu sau fie că e vorba de Antonescu, Traian Băsescu are acum o reală şansă de a deveni viitorul prim ministru în România. Deci aşa cum spuneam, unificarea dreptei nu se va face pentru un preşedinte, care devine nerelevant, ci pentru un prim ministru, Traian Băsescu.

■ Care va fi rolul lui Băsescu în toate mişcările provocate de rezultatele alegerilor europarlamentare în zona dreptei?  Ce credeţi că va face?
■ Traian Băsescu va avea acelaşi rol ca şi până acum. Se va lupta cu toate armele din dotare ca după noiembrie să rămână la putere. Scorul mic al PMP cred că îl va determina să mizeze pe cel mai bine plasat candidat care acum este Crin Antonescu şi probabil să îi preseze pe ceilalţi să îl accepte.

×