x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică C.V.Tudor: "România este singura ţară în care morţii votează cu viii şi viii cu morţii"

C.V.Tudor: "România este singura ţară în care morţii votează cu viii şi viii cu morţii"

21 Iun 2008   •   00:00

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a condamnat atitudinea BEC în cazul localităţii ieşene Voineşti, unde, deşi unul dintre candidaţii la primărie a decedat în dimineaţa scrutinului, procesul electoral nu s-a oprit, ajungându-se în situaţia macabră în care cel decedat a câştigat mandatul de edil.

"România e singura ţară din lume în care morţii votează cu viii şi viii votează cu morţii. Morţii pentru că sunt foarte mulţi pe listele electorale care s-au dovedit că sunt decedaţi, nu numai la alegerile astea, ci din 1996 până acum. Iată, am trăit şi reciproca", a glumit Tudor, referitor la cazul Voineşti, adăugând că, dincolo de umorul macabru al situaţiei, s-a demonstrat incompetenţa reprezenatnţilor Biroului Electoral Central.

Liderul PRM a mai spus că nu s-ar fi ajuns la o asemenea situaţia dacă BEC ar fi oprit procesul electoral şi ar fi consultat legislaţia şi ar fi căutat o soluţie pentru rezolvarea acestui caz. "Nicăieri în lume o comunitate n-a votat un mort, ştiind că e mort. Oamenii nu sunt de vină, aşa li s-a zis de la BEC. Păi ăştia mai au calitatea etică să dea girul legalităţii la nivelul întregii ţări?", a spus liderul PRM, care a reluat acuzaţiile potrivit cărora alegerile locale au fost fraudate.

×
Subiecte în articol: politic mortii