Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a convocat miercuri şedinţă de plen pentru luni, la ora 15:00, pentru a discuta cererea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme, fost ministru al Comunicaţiilor.
"Luni la ora 15:00 are loc şedinţa de plen, un singur punct pe ordinea de zi, cererea Parchetului General pentru ridicarea imunităţii domnului deputat Valerian Vreme votată de către comisie şi raportul primit aseară. Aş vrea să vă spun încă o dată că nu ne facem scut în faţa niciunui deputat care are probleme cu legea, am demonstrat şi în decembrie anul trecut şi pe parcursul celor doi ani că legislaţia şi Regulamentul se aplică fără discuţie. Eu voi vota pentru ridicarea imunităţii, cred că domnul deputat se poate apăra în faţa Justiţiei, care este independentă şi cred întotdeauna că Justiţia în România nu are ingerinţe politice şi poate ca domnul deputat să-şi probeze nevinovăţia cu privire la acuzele care se aduc de către DNA în mandatul pe care l-a avut ca ministru al Comunicaţiilor", a spus Zgonea la finalul şedinţei Biroului permanent.
El a adăugat că le va trimite SMS-uri colegilor săi să vină la şedinţa de plen şi i-a rugat pe toţi deputaţii să vină la şedinţă pentru a da un vot.
"Să fim serioşi aşa cum am fost şi în decembrie, între sărbători, când am ridicat imunitatea şi am acceptat reţinerea unui coleg deputat, când presa făcea pariuri de 10 la 1 că nu o să vină nimeni, am venit toţi. Nu trebuie să mai faceţi pariuri pentru Camera Deputaţilor", a afirmat Zgonea.