Presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, nu mai vrea sa candideze la sefia Camerei Deputatilor. Presat de ziaristi cu intrebarea daca va intra iar in cursa pentru aceasta functie, in cazul in care astazi Curtea Constitutionala ar putea da castig de cauza Coalitiei, lasand deschisa posibilitatea revocarii sale, Nastase a raspuns scurt: "Nu", fara a da mai multe explicatii. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a spus si el ca stia de intentia lui Nastase, dar a evitat sa dea amanunte despre alte nominalizari. "Este o discutie mai veche in partid si suntem informati de aceasta situatie", a sustinut Geoana, pasandu-i responsabilitatea gestului direct lui Nastase. "E o situatie care il vizeaza direct si e fi-resc sa se pozitioneze fata de aceasta problema", a mai spus el. La intrebarea daca si Nicolae Vacaroiu a informat conducerea PSD despre o decizie asemanatoare, Geoana a preferat sa spuna doar ca astfel de discutii exista in interiorul partidului si ca el nu vrea sa candideze la presedintia Senatului.
NO COMMENT. Liderul PSD a spus insa ca nu vrea sa dezvaluie daca se vorbeste de alte nominalizari si nici care va fi strategia partidului in cazul in care contestatia la Curtea Constitutionala nu va primi OK-ul acestei institutii. "Vom comenta dupa ce va fi anuntata decizia Curtii Constitutionale. Avem timp, oricum va fi nevoie de inca doua saptamani pentru ca Biroul Permanent sa pregateasca plenul pentru o procedura de schimbare a presedintilor Camerelor", a explicat Mircea Geoana. (Monica Iordache)