x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică CCR a respins sesizarea şefului statului în cazul energiei regenerabile

CCR a respins sesizarea şefului statului în cazul energiei regenerabile

de Agerpres    |    19 Mar 2014   •   13:39
CCR a respins sesizarea şefului statului în cazul energiei regenerabile

Curtea Constituţională a României a respins, ca inadmisibilă, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii de aprobare a OUG privind energia din surse regenerabile.

Judecătorii CCR au constatat că, deşi nu a fost notificată Comisie Europeană, nu s-a încălcat o normă constituţională.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Pe 26 februarie, preşedintele Traian Băsescu a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii de aprobare a OUG 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

În sesizare, Băsescu amintea că, în ianuarie, a solicitat reexaminarea actului normativ, însă solicitarea a fost respinsă atât de Senat, cât şi de Camera Deputaţilor.

Şeful statului atrăgea atenţia cu privire la faptul că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare şi prenotificare, impusă de articolul 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României.

"OUG 57/2013, aprobată prin legea transmisă spre promulgare, modifică schema de ajutor de stat SA 33134 2011/N-RO. Potrivit articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea UE, Comisia este informată în timp util pentru a-şi prezenta observaţiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele". Guvernul României a emis această ordonanţă de urgenţă în 4 iunie 2013, (...), cu intrare în vigoare la 1 iulie 2013. Drept urmare, în 24 iunie 2013, Comisia Europeană a transmis o scrisoare către Reprezentanţa Permanentă a CE, prin care precizează faptul că nu a fost transmisă nicio prenotificare, în sensul alineatului (3) al articolului 108 din Tratat, privind modificarea schemei de ajutor de stat", se arăta în sesizarea preşedintelui.

Băsescu menţiona că, la aproape două luni de la emiterea actului normativ, Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei a transmis Comisiei o scrisoare de prenotificare, înregistrată în SANI sub indicativul SA 37177 2013/PN - Modificări aduse schemei de sprijin prin certificate verzi.

"Comisia a răspuns acestei scrisori în 3 octombrie 2013, reclamând că: "în urma unei examinări preliminarii şi pentru aplicarea punctului 15 al Comunicării privind Procedura Simplificată, dorim să vă informăm că această Comunicare privind Procedura Simplificată s-a dovedit a fi neaplicabilă pe măsura prenotificată deoarece există mai multe amendamente ale schemei iniţiale de sprijin care trebuie analizate, iar Comisia a primit deja mai multe plângeri cu privire la această măsură faţă de care trebuie adoptată o poziţie. Prin urmare, măsura prenotificată nu pare a se califica pentru a fi tratată în conformitate cu această Comunicare. Astfel, măsura prenotificată, odată notificată, va fi tratată în conformitate cu procedurile normale prevăzute în Regulamentul 659/199" şi că "procedura de notificare s-a dovedit a fi incompletă (...) pentru a permite Comisiei să adopte o decizie cât mai curând posibil, sugerăm ca autorităţile române să notifice în mod formal măsura şi să includă toate informaţiile suplimentare solicitate în cadrul notificării"", scria Băsescu.

El arăta că, în cadrul aceleiaşi comunicări, sunt enumerate măsurile pentru care se face invitaţia de notificare: amânarea temporară a unor certificate verzi până în 2017 - 2018; modificări ale mecanismului de ajustare (la supracompensare), limitarea acreditărilor la nivelurile stabilite în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei din Surse Regenerabile; posibilitatea de a solicita garanţii financiare la racordare, tranzacţionarea certificatelor verzi numai pe piaţa centralizată, anularea suportului pentru instalaţii fotovoltaice pe terenuri agricole, anularea suportului pentru energia livrată peste notificările orare şi preluarea energiei cu certificate verzi pe bază de contracte ferme.

"În concluzie, putem observa faptul că, în opinia CE, procedura de notificare şi prenotificare (...) nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României. Având în vedere argumentele de mai sus, ţinând cont de încălcarea prevederilor articolului 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea UE, atât în procesul de emitere a Ordonanţei de Urgenţă, cât şi în cel de aprobare a sa de către Parlament, nefiind respectată procedura impusă de Tratat pentru iniţierea ori modificarea schemelor de ajutor de stat, învederăm că Legea pentru aprobarea OUG 57/2013 (...), transmisă preşedintelui României spre promulgare, este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor art. 148 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora "Parlamentul, preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene"", se mai arăta în sesizare.

În 13 martie, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea de aprobate a OUG privind certificatele verzi.

"Am promulgat legea de aprobare a Ordonanţei (privind certificatele verzi - n.r.) şi aştept cu nerăbdare ieftinirea preţului la energie electrică. (...) Am decis, însă pentru a elimina preşedintele din disputele sindicale, să promulg legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă, deşi nu are avizul de la Comisia Europeană, aşa cum ne cere tratatul. Sigur, pot fi consecinţe neplăcute odată cu sosirea avizului, dar consider că prin poziţiile publice pe care le-a avut, Guvernul şi-a asumat responsabilitatea de a îndrepta sau de a repara consecinţele unui aviz care eventual nu ar agrea integral conţinutul OUG 57. Deci, legea este promulgată, sper ca sindicatele să nu mai aibă manifestări nici în faţa Curţii Constituţionale şi nici să aştepte ceva de la preşedinte, pentru că e problema Guvernului", a afirmat atunci Băsescu.

El a subliniat că a contestat la Curtea Constituţională lipsa avizului Comisiei Europene şi a atenţionat că aceasta poate avea ""consecinţe serioase". Băsescu a afirmat că se va analiza procedura de închidere a acestei sesizări la CCR.

×