Legea bugetului de stat pe 2013 a fost declarată constituţională de judecătorii Curţii Constituţionale a României, care au respins ca neîntemeiată sesizarea Partidului Democrat Liberal privind actul normativ. În urma deciziei, actul normativ va fi transmis preşedintelui în vederea promulgării.
"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2013, este constituţională. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru", se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.
PDL a contestat, pe 8 februarie, la CCR Legea bugetului de stat pe 2013, invocând în sesizare trei argumente legate de nerespectarea procedurilor parlamentare în cursul dezbaterilor la buget din plenul reunit al celor două Camere şi un argument legat de lipsa de predictibilitate a bugetului pe 2013, după cum declara deputatul Andreea Paul, vicepreşedinte PDL.
"PDL a depus la Curtea Constituţională o sesizare legată de trei aspecte de încălcare gravă, procedurală, în adoptarea bugetului de stat, invocând şi un alt argument, de fond. Cele trei argumente de încălcare procedurală gravă ţin de absenţa amendamentelor pe care membrii PDL le-au depus în comisie, iar acestea nu s-au regăsit în raportul final al Comisiei de buget-finanţe. Al doilea argument ţine de absenţa Statutului parlamentarilor pe baza căruia se fundamentează bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului. Al treilea argument procedural ţine de lipsa cvorumului, lucru care a fost evident la adoptarea bugetului în noaptea trecută (noaptea de 6 spre 7 februarie - n.r.). Al patrulea argument, care este unul de fond, ţine de lipsa de predictibilitate fiscală pe care s-a fundamentat bugetul pentru anul 2013", susţinea vicepreşedintele PDL.