x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce spune Dîncu, despre schimbarea lui Cîţu de la conducerea PNL: Sunt mai importante ţintele decât persoanele

Ce spune Dîncu, despre schimbarea lui Cîţu de la conducerea PNL: Sunt mai importante ţintele decât persoanele

31 Mar 2022   •   11:44
Ce spune Dîncu, despre schimbarea lui Cîţu de la conducerea PNL: Sunt mai importante ţintele decât persoanele
Sursa foto: Hepta

Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD si ministru al Apărării, a declarat joi, la Cluj, referitor la posibila schimbare a lui Florin Cîţu din funcţia de preşedinte al PNL, că nu crede că aceasta ar afecta coaliţia de guvernare, deoarece "sunt mai importante ţintele decât persoanele".

De asemenea, el a afirmat că PSD lucrează "mai bine cu premierul Nicolae Ciucă", dacă acesta va fi noul preşedinte al PNL.

"Nu cred că vom avea nicio mare deficienţă dacă acest lucru se va întâmpla. Sigur că este treaba membrilor PNL. Noi în coaliţie am avut o colaborare destul de bună, atât cu preşedintele Florin Cîţu, şi evident că lucrăm mai bine cu premierul Nicolae Ciucă, dacă va fi noul preşedinte, nu ştim asta. Probabil că va fi un congres şi vor stabili despre cine este vorba. (...) Cred că în această coaliţie sunt mai importante ţintele decât persoanele, încât nu cred că vom fi afectaţi dacă va fi o schimbare în politica partenerilor noştri de guvernare din acest moment, a PNL", a declarat Vasile Dîncu.

El a adăugat că actualul program de guvernare poate să fie pus în practică de oricine din partidele care formează coaliţia.

"Noi am stabilit, când am pregătit această coaliţie, câteva puncte de reper şi un program de guvernare destul de strict şi precis, care înseamnă că îl poate pune în practică oricine vine în partidele care fac parte din această coaliţie. (...) Ne-am asumat cu toţii aceste obiective şi cu siguranţă că le vom duce mai departe, indiferent cine este la conducere", a mai spus social-democratul.

Potrivit unor informaţii apărute în presă, 40 de lideri liberali au semnat o scrisoare prin care intenţionează să-i ceară lui Florin Cîţu să demisioneze din funcţia de preşedinte al PNL.

Vasile Dîncu participă, joi, la Aeroportul Internaţional "Avram Iancu", la Conferinţa internaţională "Aviation-Event 2022 CLJ", unul dintre cele mai importante evenimente ale aviaţiei europene, desfăşurat în premieră în România şi în Europa de Est. 

×
Subiecte în articol: Vasile Dîncu