x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Băsescu amână investitura lui Vâlcov. Ce motive a invocat

Băsescu amână investitura lui Vâlcov. Ce motive a invocat

27 Aug 2014   •   18:22
Băsescu amână investitura lui Vâlcov. Ce motive a invocat

Ceremonia de depunere a jurământului de investitură a lui Darius Vâlcov, propus pentru postul de ministru delegat pentru Buget, programată pentru această seară, a fost amânată la cererea preşedintelui Traian Băsescu, anunţă Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a decis amânarea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a domnului Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget programată pentru miercuri, 27 august a.c., la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, după ce prim-ministru României, domnul Victor-Viorel Ponta, a renunţat să mai participe la eveniment", se arată într-un comunicat.

"Ziua și ora de desfășurare ale ceremoniei au fost stabilite de comun acord cu Cabinetul Prim-Ministrului României, însă, miercuri, 27 august a.c., la ora 17:50 Cabinetul Prim-Ministrului României a informat Administraţia Prezidenţială, printr-o adresă, că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu participă la ceremonie deoarece va lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române", precizează comunicatul.

"Prin anularea prezenţei la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură, domnul preşedinte Traian Băsescu înţelege că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea domnului Darius-Bogdan Vâlcov pentru funcţia de ministru delegat pentru Buget", se mai spune în comunicat. 

×
Subiecte în articol: darius valcov traian basescu