x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ceremonie "fulger" de investire a lui Gigel Ştirbu ca ministru al Culturii

Ceremonie "fulger" de investire a lui Gigel Ştirbu ca ministru al Culturii

de Mediafax    |    17 Dec 2013   •   17:21
Ceremonie "fulger" de investire a lui Gigel Ştirbu ca ministru al Culturii

Preşedintele Traian Băsescu a avut o foarte scurtă intervenţie de la microfonul din Sala Unirii a Palatului Cotroceni unde a avut loc ceremonia depunerii jurământului de învestire în funcţia de ministru al Culturii de către Gigel Ştirbu, spunând: "Domnule ministru, mult succes!".

"Domnule ministru, mult succes!", a spus preşedintele, la microfon, după ce Gigel Ştirbu a rostit jurământul de credinţă.

Liberalul Gigel Ştirbu a depus, marţi, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Culturii, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a preşedinţilor Camerelor, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu şi a membrilor Guvernului.

Ceremonia a durat câteva minute.

Preşedintele Băsescu a semnat decretele prin care ia act de demisia lui Daniel Barbu din funcţia de ministru al Culturii şi de numire în locul acestuia a lui Gigel Ştirbu.

Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi Decretul prin care se ia act de demisia lui Daniel-Constantin Barbu, ministrul Culturii, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului.

De asemenea, şeful statului a semnat marţi Decretul prin care este numit Gigel-Sorinel Ştirbu în funcţia de ministru al Culturii.

Propunerea Biroului Politic al PNL a fost votată în unanimitate vineri, la doar o zi după ce fostul ministru al Culturii şi-a dat demisia din aceată funcţie, din cauza comparaţiei făcută între bugetul ministerului şi cel alocat pentru bolnavii de HIV/SIDA. Premierul Ponta a confirmat faptul că a primit această demisie, dar ea nu a fost trimisă şi spre Administraţia Prezidenţială, motivându-se faptul că se doreşte ca această demisie să fie însoţită şi de propunerea pentru acest minister. 

×
Subiecte în articol: gigel stirbu