x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică "Cine e nemulţumit să plece acasă"

"Cine e nemulţumit să plece acasă"

de Monica Iordache Apostol    |    12 Mai 2009   •   00:00
"Cine e nemulţumit să plece acasă"
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Miniştrii care nu sunt solidari cu deciziile Guvernului ar trebui să demisioneze. Recomandarea a fost făcută de prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan (foto), după ce ieri, în şedinţa conducerii coaliţiei, liderii PD-L şi PSD şi-au reproşat declaraţiile făcute în acest week-end.



"Dacă unul dintre miniştri consideră că o decizie îi depăşeşte anumite criterii pe care dânsul şi le-a asumat, are o soluţie care trebuie să se impună şi în România în cele din urmă, şi anume datoria de onoare de a-şi da demisia din Guvern, atunci când consideră că decizia Guvernului este inacceptabilă pentru ministrul respectiv", a declarat Stolojan, după ce ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă, a reuşit să stârnească nemulţumirea colegilor PD-L pentru că a criticat introducerea impozitului forfetar. "În programul de guvernare al PSD se regăseşte această măsură. Ministrul Niţă nu are de ce să fie nemulţumit", ne-a mai declarat Stolojan. Prim-vicepreşedintele PD-L a precizat că în şedinţa coaliţiei liderii ambelor partide au căzut de acord asupra acestui principiu. "Domnul Geoană a fost foarte cooperant şi a spus exact acelaşi lucru şi în sensul celor discutate", a precizat Stolojan, adăugând că nu se pune deocamdată problema schimbării lui Niţă. Pesediştii au avut de reproşat pedeliştilor declaraţiile din week-end ale ministrului Vasile Blaga, nemulţumit şi el de ieşirile lui Niţă. Pe de altă parte, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a pus supărarea pedeliştilor pe seama scăderii în sondaje a partidului lor. "Liderii PD-L sunt evident nervoşi şi caută scuze şi explicaţii faţă de rezultatele electorale. E decizia lor, noi ne vedem de treabă, suntem un partid responsabil şi dorim să asigurăm stabilitatea politică în România", a declarat Geoană.

×
Subiecte în articol: politic