x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Marcel Ciolacu, reacție după atacul din Praga: Profund întristat

Premierul Marcel Ciolacu, reacție după atacul din Praga: Profund întristat

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2023   •   20:00
Premierul Marcel Ciolacu, reacție după atacul din Praga: Profund întristat
Sursa foto: facebook

Premierul Marcel Ciolacu a transmis că este „profund întristat” după atacul din capitala Cehiei, Praga, în care au murit 11 oameni, inclusiv cel care a deschis focul, iar alte 11 persoane sunt rănite grav.

„Sunt profund întristat de împușcăturilr îngrozitoare din Praga, de la Universitatea Charles. În acest moment tragic, în numele Guvernului României, transmit sincerele mele condoleanțe familiilor victimelor și doresc însănătoșire grabnică tuturor răniților”, transmite Ciolacu pe X.

Departamentul serviciilor de urgență din Praga a declarat pe platforma de socializare X că 11 persoane au fost ucise, inclusiv atacatorul, iar alte 11 au fost grav rănite.

Premierul ceh Petr Fiala și-a anulat călătoria în estul țării și se află în drum spre Praga, a precizat el la X.

Infracțiunile cu arme de foc sunt relativ rare în Republica Cehă. În decembrie 2019, un bărbat înarmat în vârstă de 42 de ani a ucis șase persoane într-o sală de așteptare a unui spital din orașul Ostrava, în estul Cehiei, înainte de a fugi și de a se împușca mortal, a declarat poliția.

În 2015, un bărbat a împușcat mortal opt persoane și apoi s-a sinucis la un restaurant din Uhersky Brod.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciolacu atac praga