x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei

Ciolacu: Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2024   •   14:00
Ciolacu: Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei
Sursa foto: Hepta

„Jocul politic a influenţat prea mult performanţa administrativă. Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, am învrăjbit prea mult românii între ei. De 30 de ani am îndemnat românii să voteze contra cuiva, nu pentru ceva”, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu, la lansarea lui Daniel Băluță.

„Daniel Băluță este cel mai cool primar din România. Cum putea Băluță să ne reamintească de Nicușor Dan, decât să ne aducă într-un loc fără căldură. Daniel Băluță merge cu pași repezi către al treilea mandat. Administrația nu are culoare politică de aceea primarii performanți sunt cei care fac diferența. Este evident că avem nevoie de o lege specială a Capitalei, trebuie odată închise discuțiile cu privire la proprietate, este evident că dependența primarilor de sector nu trebuie să fie atât de mare de primarul general, de jocurile politice. Este evident că trebuie o nouă abordare. Această alianță electorală, această coaliție de guvernare nu s-a creat împotriva cuiva, cum nici astăzi nu sunt nici pesediști, nici peneliști, împotriva unui primar. Ne-am strâns să construim ceva pentru bucureșteni, ne-am strâns în jurul unui proiect administrativ, nevoiți. Sectorul 1 ar fi trebui să fie motorul de dezvoltare a Bucureștiului, motorul de dezvoltare sunt sectoarele 3, 4 și 6. Ăsta este adevărul, doar aici găsești performanță, viziune”, spune Marcel Ciolacu.

El afirmă că administrația nu are culoare politică, și lansează critici la adresa lui Nicușor Dan.

„Vorbim de o involuție, de o lipsă de coerență, de o lipsă de echipă. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în ultimii 4 ani, pentru că abordarea politică a fost mult prea pregnantă asupra administrației, pentru că jocul politic a influențat prea mult performanța administrativă. Pentru că oamenii politici, printre care mă număr și eu și mulți dintre colegii mei de aici, am învrăjbit prea mult românii între ei, pentru că nu am făcut nicio diferență între jocul politic și nevoile oamenilor. Nu am pus prioritățile înainte de ură. Pentru că de 30 de ani am îndemnat românii să voteze contra cuiva, nu pentru ceva, nu pentru o viziune. Încercăm să schimbăm ceva. Sunteți mult mai tineri decât mine (...). haideți să învățăm din toate greșelile făcute de către alții, poate câteodată și de către noi, haide să construim cu totul altceva, să construim nu neapărat pentru noi. Să dăm un exemplu la București că putem consturi și atunci oameni ivor veni și ne vor vota fără sloganuri electorale, fără multe materiale, fără panouri publicitare. Oamenii vor simți necesitatea unui moment de construcție, nu ne mai permitem să pierdem fonduri europene”, încheie Ciolacu.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ciolacu daniel baluta primar cool