x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: În următoarele 2 săptămâni măsurile economice vor fi puse în transparență

Ciolacu: În următoarele 2 săptămâni măsurile economice vor fi puse în transparență

05 Apr 2022   •   19:33
Ciolacu: În următoarele 2 săptămâni măsurile economice vor fi puse în transparență

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, toate măsurile din pachetul economic vor fi puse în transparență și vor intra în circuitul de avizare în următoarele două săptămâni.

Marcel Ciolacu a declarat că prima măsură care trebuie luată este de a se veni cu o ordonanță de ajustare a prețurilor la investiții și la construcții.

„Avem în derulare proiecte de peste 40 de miliarde de lei și cu această ordonanță se va veni săptămâna viitoare, deblocându-se, până la urmă, 90% din șantierele de pe teritoriul României, atât din fonduri bugetare, cât și din fonduri europene”, a spus Ciolacu, la Antena 3.

Pentru aceste proiecte există un draft dat către avizare în circuitul interguvernamental.

Întrebat când intră în vigoare măsurile, Ciolacu a răspuns că părerea sa este că în următoarele 2 săptămâni toate măsurile vor fi puse în transparență și vor intra în circuitul de avizare.

„Sunt foatre multe măsuri mai ales în zona economică unde este nevoie de o infuzie de capital din partea statului, astfel încât să nu ajungem într-o criză economică”, a mai spus liderul PSD.

Ciolacu a dat și exemple de scheme de ajutor prin ministerele de resort: pentru capitalul de lucru, pentru șomaj tehnic susținut. Președintele PSD a mai spus că au fost identificate și resursele astfel încât să nu fie o îndatorare prea mare de la bugetul statului, respectiv fondurile europene.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu