x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ciolacu: Dacă pensiile nu ajung la destinație, cred că directorul Poștei Române va pleca

Ciolacu: Dacă pensiile nu ajung la destinație, cred că directorul Poștei Române va pleca

de Redacția Jurnalul    |    02 Apr 2024   •   11:36
Ciolacu: Dacă pensiile nu ajung la destinație, cred că directorul Poștei Române va pleca
Sursa foto: Hepta

Dacă pensiile nu ajung la destinație, directorul Poștei Române va pleca, avertizează premierul Marcel Ciolacu.

„Am avut o discuție cu dl. ministru și aseară, am avut o discuție și cu directorul. Eu le-am spus să rezolve problema cât se poate de rapid. În cazul în care, Doamne ferește!, nu ajung pensiile la destinație din cauza unei greve la Poșta Română, cred că dl. director va pleca”, spune Marcel Ciolacu.

Poștașii decid marți dacă renunță la grevă. Decizia va fi anunțată pe parcursul dimineții după consultarea membrilor de sindicat. Luni, liderii de sindicat au primit o propunere de creștere salarială de la conducerea Poștei Române și Ministerul Cercetării.

Revendicările poștașilor sunt creșterea cu 400 lei net a salariilor angajaților și creșterea sporului de loialitate, acordat în tranșe, angajaților ce au peste un anumit număr de ani lucrați în Poșta Română.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu poşta romănă