x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloş: Eu văd la domnul Toader o reacţie de funcţionar; aş vrea să văd un ministru al Justiţiei care are o viziune

Cioloş: Eu văd la domnul Toader o reacţie de funcţionar; aş vrea să văd un ministru al Justiţiei care are o viziune

01 Noi 2018   •   12:26
Cioloş: Eu văd la domnul Toader o reacţie de funcţionar; aş vrea să văd un ministru al Justiţiei care are o viziune

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, a declarat joi că se aşteaptă de la ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să fie o persoană cu viziune, care să asigure independenţa justiţiei, nu un om care care "ştie bine regulile şi legile şi le foloseşte ca să manipuleze" opinia publică. 

"Eu unul mă aştept de la un ministru al Justiţiei să fie un om cu viziune, un om care proiectează o viziune asupra sistemului judiciar şi care vine cu idei, cu propuneri care să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei. Eu ce am văzut la domnul Toader, care e un profesor eminent, e membru al Comisiei de la Veneţia - între paranteze fie spus, căreia pare că nu-i recunoaşte calităţile -, eu văd la domnul Toader o reacţie de funcţionar care ştie bine regulile şi legile şi le foloseşte ca să manipuleze opinia publică, în loc să exprime care e viziunea, care este modul de abordare politic - pentru că face parte dintr-un guvern care e politic - vizavi de instituţiile pe care le urmăreşte. Eu asta aş vrea să văd de la un ministru al Justiţiei în România, un om care are o viziune despre justiţie, care să asigure că justiţia funcţionează independent şi care nu ne face să pierdem vremea în faţa televizorului cu ore în şir de citit anumite documente de notar sau de expert în legislaţie. E nevoie şi de expertiza asta şi eu sunt convins că în subordinea dânsului sunt experţi foarte buni din Ministerul Justiţiei. Eu aş vrea să văd un ministru al Justiţiei care are o viziune şi care vrea o justiţie independentă", a arătat Cioloş în cadrul unei conferinţe de presă. 

El a apreciat că tema justiţiei este folosită de către PSD şi ALDE "în interes personal al unor lideri politici" şi a făcut în acest sens referire la demersurile în vederea revocării procurorului general, Augustin Lazăr. 

"Se continuă decapitarea unor instituţii importante din justiţie, de data aceasta este rândul Parchetului General, unde un ministru al Justiţiei, care numai independent şi apolitic nu e, foloseşte funcţia pentru a ataca această instituţie, fără argumente solide, folosind manipularea şi minciuna", a mai declarat Cioloş. 

Referindu-se la propunerea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, privind un pact în domeniul justiţiei, Cioloş a precizat că în cazul în care liderul ALDE doreşte un astfel de lucru, ar trebui să se asigure că în Parlament există o dezbatere în adevăratul sens al cuvântului. 

"Nu au fost dezbateri. O grămadă de amendamente au fost votate pe fugă, nu au fost dezbătute. Atunci când Opoziţia a avut propuneri, nu s-a ţinut cont de ele. Deci, eu aş vrea să văd în primul rând o dorinţă de adevărată dezbatere în Parlament, instituţie abilitată să voteze legi. Apoi, evident că noi suntem dispuşi - am spus asta de mai multă vreme - avem propuneri, şi nu avem propuneri adunate de pe stradă, ci care au fost discutate multe dintre ele în 2016. Noi, toate actele normative care vizau justiţia, inclusiv ordonanţele de urgenţă, le-am adoptat după dezbateri, transparenţă publică, după consultări, având avizele instituţiilor abilitate şi respectând inclusiv Parlamentul. Asta ar trebui să avem în primul rând, înainte de a propune pacte naţionale. Să avem în primul rând o funcţionare normală a unui Parlament normal şi democratic, în care puterea ascultă Opoziţia şi în care se caută compromisuri acolo. Dacă am avea compromisuri sănătoase şi transparente pe modificarea legilor justiţiei în Parlament, probabil că nu am ajunge în situaţia în care ne aflăm astăzi", a spus Cioloş. AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacian ciolos