x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cioloș: Ne propunem să organizăm un prim congres al diasporei

Cioloș: Ne propunem să organizăm un prim congres al diasporei

07 Dec 2019   •   15:00
Cioloș: Ne propunem să organizăm un prim congres al diasporei

Preşedintele Partidului Unitate, Libertate şi Solidaritate (PLUS), Dacian Cioloş, a anunţat, la Convenţia Naţională a formaţiunii, intenţia de a organiza un congres al diasporei în primăvara anului viitor.
"Dragi colegi din diasporă, avem nevoie de voi în organizarea alegerilor locale şi sperăm să fiţi alături de noi. Şi pentru ca lucrul acesta să se poată întâmpla şi să mai găsim o modalitate prin care să reconectăm diaspora la ceea ce se întâmplă în ţară, la iniţiativa unor colegi şi colege din diasporă (...), ne propunem în primăvara anului viitor să organizăm un prim congres al diasporei - PLUS. E un prim pas prin care, dincolo de ceea ce se întâmplă în partid şi ceea ce facem în ţară, să arătăm că problema e aceeaşi şi că România e una, indiferent unde locuiesc românii", a precizat Cioloş.

Delegaţii la Convenţia Naţională PLUS vor vota preşedintele partidului şi membrii Comisiei Naţionale de Arbitraj. De asemenea, vor fi votaţi și membrii Comisiei de Cenzori, precum şi coordonatorii regionali din toată ţara.

Atribuţiile coordonatorilor regionali sunt, conform Statutului partidului, asigurarea colaborării şi schimburilor de experienţă dintre filialele judeţene PLUS din aceeaşi regiune, implementarea unitară la nivel regional a hotărârilor structurilor de conducere ale PLUS de la nivel naţional, precum şi reflectarea în politicile propuse de PLUS la nivel naţional a ideilor, propunerilor şi nevoilor identificate la nivel regional.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: dacian ciolos diaspora