„Statul român nu poate fi condus de un om fără onoare și fără responsabilitatea necesară la cel mai înalt nivel. Marcel Ciolacu a mințit de mai multe ori cu bună știință. Ne-a mințit pe toți în față. Adevărul e că a călătorit la Nisa și Paris cu grupul de interese Nordis, pe banii lor, obținuți din țepele date românilor. România are nevoie de oameni de onoare, nu de impostori! Marcel Ciolacu trebuie să își dea demisia astăzi! Să iasă din politică”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.
El adaugă că se așteaptă ca, „în acest caz de fraudă evidentă a încrederii românilor, să reacționeze toată lumea: de la instituțiile de presă, jurnaliști onești, la societatea civilă”.
„Chem românii să reacționăm împotriva abuzului de putere”, încheie Ciucă.
(sursa: Mediafax)