x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Coalitia sare la gatul PDL din cauza asumarii.

Coalitia sare la gatul PDL din cauza asumarii.

de Aniela Nine    |    10 Iun 2011   •   14:37

Dupa cum a declarat secretarul gteneral al PDL, Ioan Oltean, partidul de guvernamnat deja ar fi stabilit ca legea de reorganizare administrativa se va adopta prin asumarea raspunderii Guvernului pana la sfarsitul acestei luni, adica sfarsitul acestei sesiuni parlamentare, urmand ca viitoarele alegeri locale din 2012 sa se faca dupa aceasta lege.

Declaratiile lui Oltean au starnit o furtuna de contradeclaratii atat din partea UDMR, primul afectat de ideea stabilirii celor 8 judete in detrimentul celor 16 regiuni cate prevede propriul proiect de lege al UDMR aflat in dezbaterea Camerei Deputatilor.

Kelemen Hunor, presedintele UDMR, a amenintat ca Uniunea nu va sustine asumarea pe un astfel de proiect, si a amintit de problemele Guvernului privind sustinerea parlamentara. Hunor a insistat asupra nevoii de a discuta in coali]ie aceasta idee. “"Nu putem sustine varianta aceasta cu 8 judete si asteptam discu]ii in coalitie. Aceasta forma nu poate fi sustinuta de catre noi. Cele opt regiuni sa fie transformate in opt judete nu putem accepta, nu putem sustine", a anuntat Kelemen Hunor.

Fostul presedinte al Uniunii, Marko Bela, a fost si mai explicit, declarand Mediafax ca deja a discutat cu premierul Emil Boc despre propunerea de reorganizare administrativa facuta publica de Ioan Oltean si a aflat ca "nu este vorba despre o pozitie a PDL", ci probabil de o propunere a lui Oltean.

Marko Bela a declarat ca l-a intrebat pe premierul Emil Boc daca PDL s-a "corelat" in legatura cu proiectul de reorganizare a tarii, dupa proiectul prezentat public de secretarul general al PDL, Ioan Oltean, care prezinta o varianta cu opt regiuni. "Noi n-am fost consultati, l-am intrebat pe premierul Emil Boc daca s-a corelat PDL. Am aflat ca nu este vorba de o pozitie a PDL, domnul Oltean a transmis propria propunere, probabil. In coalitie nu ne-am corelat, nici in PDL nu exista o astfel de conceptie. Exista o intentie, cu care suntem de acord, ca actuala impartire administrativa a Romaniei trebuie schimbata, ca este nevoie de una noua. Deocamdata, avem nevoie de dezbateri pentru cristalizarea unei anumite conceptii", a spus Marko Bela.

In privinta asumarii nici UNPR nu a fost consultat, dupa cum a declarat presedintele acestui partid, Marian Sarbu. El a precizat ca problema va fi lamurita in proxima sedinta a coalitiei.

×
Subiecte în articol: reorganizare teritoriala