x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Conducerea UDMR se pronunţă pentru colaborarea cu PNL în susţinerea unui candidat pentru Preşedinţie

Conducerea UDMR se pronunţă pentru colaborarea cu PNL în susţinerea unui candidat pentru Preşedinţie

24 Noi 2009   •   00:00

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, după şedinţa Consiliului consultativ al Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale ale Uniunii, că forul s-au pronunţat în unanimitate pentru o colaborare şi corelare strânsă cu PNL în susţinerea unui candidat la Preşedinţie şi în formarea unei majorităţi.

El a precizat că în cadrul Consiliului s-a discutat detaliat problema turului doi al alegerilor prezidenţiale, a susţinerii unui candidat, respectiv problema stabilităţii guvernamentale.

"În acest moment, în România, nu avem un guvern stabil, avem un guvern demis şi, după prezidenţiale, imediat, va trebui să avem şi un guvern, este sarcina noastră primordială", a menţionat liderul UDMR.

Marko a arătat că s-a luat în discuţie posibilitatea unei colaborări cât mai strânse şi a unei înţelegeri în acest sens cu PNL. "Colegii noştri din teritoriu, în unanimitate, sunt pentru o astfel de colaborare cât mai strânsă cu PNL", a declarat preşedintele Uniunii.

Chestionat dacă Uniunea va susţine noua majoritate PSD-PNL, senatorul a menţionat că UDMR vrea să contribuie la viitoarea majoritate.

"Un factor extrem de important în ceea ce priveşte decizia noastră este susţinerea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru în persoana lui Klaus Johannis. Colegii noştri din teritoriu, în unanimitate, sunt de acord în continuare că va trebui să susţinem pe domnul Klaus Johannis şi că este o soluţie foarte bună", a adăugat Marko Bela.
Mediafax

×
Subiecte în articol: alegeri 2009