x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Congres PPE la București. Vin 2.000 de delegați din 40 de țări

Congres PPE la București. Vin 2.000 de delegați din 40 de țări

de Redacția Jurnalul    |    05 Mar 2024   •   11:30
Congres PPE la București. Vin 2.000 de delegați din 40 de țări
Sursa foto: facebook

2000 de delegați din 40 de țări, șefi de stat și de guvern, urmează să participe la Congresul PPE, organizat de PNL la București, miercuri și joi. Marți, Klaus Iohannis se întâlnește cu Maia Sandu și Manfred Weber.

11 șefi de state și de guverne din Uniunea Europeană, împreună cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, au confirmat prezența la Congresul Partidului Popular European din 6 – 7 martie de la București, anunță Siegfried Mureșan.

„Pe agenda Congresului PPE sunt pregătirile și strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul Partidului Popular European, dar și alegerea principalului candidat al partidului. Un alt punct important din programul congresului este sprijinul militar și financiar acordat Ucrainei”, anunțau liberalii.

Marți va avea loc o conferință de presă comună a președintelui PNL, Nicolae Ciucă, și a președintelui PPE, Manfred Weber. Tot marți va avea loc ședința Președinției PPE, precum și ședința Adunării Politice a PPE. Vor fi validate candidatura președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și manifestul electoral al PPE.

Miercuri e programată prima sesiune plenară a Congresului PPE, urmând ca joi să aibă loc a doua sesiune plenară.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: congres ppe delegati